Duminica Înfricoșatei judecăți

Veniți binecuvântații tatălui Meu de moșteniți Împărăția gătită vouă de la întemeierea lumii! Matei 25, 34

Iubiți credincioși,
Atunci când privim icoana judecății finale ne cutremurăm cu toții. Duminica aceasta este rânduită, este dedicată Înfricoșatei judecăți.
Ideea că istoria, în curgerea ei, se va încheia printr-o judecată universală pe unii îi sperie, iar pe alții îi mângâie. Această judecată îi sperie pe toți aceia care nu ar dori să dea socoteală pentru unele fapte din viața lor, și îi mângâie pe aceia care în istoria vieții lor au trăit în credință, cultivarea virtuților și în iubire.
Trebuie să înțelegem că vom da socoteală pentru tot ceea ce am făcut. Este firesc lucrul acesta. Nu ni s-au dăruit anumite lucruri, anumite bunuri doar pentru a le pierde, ci pentru ele vom da socoteală.
De asemenea, trebuie să mai înțelegem un lucru. La întemeierea lumii a stat Împărăția cerurilor. Viața, lumea aceasta, sunt întemeiate pe Împărăția cerurilor. Iar pentru cei ce nu L-au accept sau nu-L acceptă pe Dumnezeu sigur că vor lua calea aceasta a înstrăinării de Dumnezeu. Această înstrăinare este extrem de dureroasă.

Duminica aceasta precede începutul Postului Păresimilor. Putem asemui cele patru posturi de peste an cu cele patru anotimpuri. Asemeni celor patru anotimpuri, aceste posturi ne cheamă la primenirea atât a sufletelor cât și a trupurilor noastre. Acestea sunt timpuri rânduite de Preamilostivul Dumnezeu nu doar spre reflecția lăuntrică, sunt timpuri care îndeamnă la iubire, iubire care aduce comuniune între oameni. Duminicile Postului Mare deschid această perspectivă și pregătesc marea întâlnire care se va întâmpla la sfârșitul istoriei. Înfricoșata judecată este pregustată an de an la marea sărbătoare a Învierii Domnului de omul care se ancorează de nădejdea Învierii.
Această duminică ne arată, întâi de toate, că intrăm într-o perioadă de așteptare. Așteptăm ceva. Omul când așteaptă ceva este angrenat și într-o stare de tensiune. Firea postului aceasta este. Postul este o stare de tensiune, o tensiune duhovnicească. Nu e vorba de o tensiune care ne duce la disperare, ci una care ne dă speranță.

Veniți binecuvântații tatălui Meu de moșteniți Împărăția gătită vouă de la întemeierea lumii. Prin aceste cuvinte, pe care le-am auzit citinduse la Sf. Evanghelie de astăzi, înțelegem că Dumnezeu a pregătit încă de la întemeierea lumii această judecată și cea de a doua venire a lui Iisus Hristos în slavă pe norii cerului. Observăm, iubiții mei, că aici pe pământ toate sunt amestecate: grâul cu neghina, virtutea cu fărădelegea, dreptatea cu nedreptatea, minciuna cu adevărul, iubirea cu ura. Ceea ce este și mai dureros aici pe pământ este faptul că de cele mai multe ori drepții suferă, iar păcătoșii triumfă. Dar, răbdare! Vine și ziua socotelilor, când fiecare va da seama, plătind pentru nedreptățile lui. Atunci, la sfârșitul lumii, la sfârșitul timpului se va alege grâul de neghină, dreptul de păcătos. Atunci, toți cei care au băut fărădelegea ca apa vor auzi nemitarnica și irevocabila sentință din Evanghelia acestei duminici: „duceți-vă de la mine blestemaților în focul cel veșnic, care este gătit diavolului și îngerilor lui”. Va fi o judecată și pentru cei drepți și pentru toți aceia care nu au făcut ascultare de poruncile lui Dumnezeu. Atunci va fi momentul adevărului, Parusia sau marea întâlnire dintre om și Dumnezeu.

Ne întrebăm care va fi criteriul acestei judecăți? Ei bine, criteriul suprem al judecății este acel criteriu sintetizat în legea care cuprinde toate legile. Când Mântuitorul Iisus Hristos este întrebat care este cea mai mare lege, cea mai mare poruncă, aflăm că este porunca Iubirii. Să iubești pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta, din tot sufletul tău, din tot cugetul tău, iar pe aproapele tău ca pe tine însuți. Și adaugă Mântuitorul Iisus Hristos că cea de a doua este ca și cea dintâi. Tabloul pe care ni-l prezintă Mântuitorul Hristos și pe care Biserica îl evocă în această duminică nu este altceva decât o judecată care se face din perspectiva poruncii Iubirii. Porunca iubirii lui Dumnezeu trebuie concretizată în iubirea semenilor, iar măsura iubirii semenilor este dată de iubirea pe care Dumnezeu o arată față de lume.
O altă întrebare pe care ne-o putem pune este: Oare la Judecata de apoi se va ține cont de credință, de rugăciune, de însingurarea jertfelnică, de dreptate, de toate celelalte virtuți?  Sfinții Părinți spun că toate acestea sunt împlinite doar de virtutea iubirii. Toate aceste virtuți sunt ca și un lanț, un șirag din care dacă o singură zală lipsește se destramă toată lucrarea. Dar oare, cum se împacă libertatea pe care Dumnezeu i-a dat-o omului cu această poruncă de a iubi. Când cineva îi poruncește cuiva un lucru, acesta se simte cuva constrâns, obligat să împlinească acea poruncă. Aceasta este poruncă la noi oamenii. Dar ce este poruncă la Dumnezeu? Porunca la Dumnezeu înseamnă să iubești! Ce este a iubi? Ce înseamnă această poruncă? A iubi, dragii mei, este firea omului. Nu există om care să nu trăiască din iubire și pentru iubire. Cine nu iubește, cine nu cultivă iubirea în viața sa, este un om mort. chiar dacă nu este mort biologic, este mort spiritual. Vedeți? Tocmai în această poruncă ne manifestăm libertatea. Prin iubire omul este total liber. De aceea ne spune Mântuitorul Hristos că cel ce descoperă Adevărul devine liber.

Calea spre dobândirea Împărăției cerurilor este înnobilarea sufletului prin iubire. Am întrebat mai devreme care este criteriul judecății noastre? Acesta este criteriul judecății noastre: relația noastră cu aproapele, dacă am primit și dacă am împlinit porunca iubirii. Și nu vorbim de orice iubire, de acea iubire sentimentalistă, ci de iubirea împlinită prin fapte. Judecata universală va fi în perspectiva asumării în totalitate a întregii noastre existențe. Binecuvântatul loc din Împărăția lui Dumnezeu poate fi obținut pe temeiul practicării iubirii față de aproapele. Iubirea față de Dumnezeu nu este credibilă dacă nu dovedim, dacă nu practicăm și iubirea față de semeni. Am auzit în cuvintele Evangheliei de astăzi că orice bucată de pâine întinsă unui om flămând, înseamnă ospătarea Domnului, o haină dată unui om lipsit de îmbrăcăminte înseamnă îmbrăcarea lui Hristos, o vizită făcută unui bolnav înseamnă a-L vizita pe Hristos. E important să înțelegem că Fiul lui Dumnezeu nu este numai sus în cer, ci și aici jos pe pământ: pe strada noastră, la locul unde muncim, în autobuz, în spital, în persoana oricărui om aflat în nevoie și suferință.

Noi numim Înfricoșata judecată și asta pentru că această judecată nu înfricoșează doar pe om, ci tot cosmosul este stăpânit atunci nu de o frică, de o groază, ci de o conștiință a faptelor împlinite sau nu și a responsabilității pe care a avut-o omul atunci când a fost așezat în mijlocul universului. La această judecată, Dumnezeu ne va lăsa pe noi înșine să ne judecăm. Cine va judeca lumea? Lumea va fi judecată de Fiul lui Dumnezeu, dar la judecată vor participa și îngerii, conștiința omului și cei care ne-au îndrumat, ne-au călăuzit (apostolii, proorocii, cetele sfinților).
Atunci va fi un cer nou și un pământ nou va fi în lumea transfigurată. În această lume va domni dreptatea, iar virtutea iubirii va încorona dreptatea.
Amin