SĂ FIM ALTFEL!

Omul zilelor noastre nu vrea tot mai mult să fie în multe feluri. Nu vrea să fie sărac, bolnav sau cu prea puţină înţelepciune înzestrat. Facem o pasiune şi un scop în sine în a fi la modă cu ţinuta vestimentară, cu designul interior aşa cum ne surâde ideea de a ne da jos dintr-o maşină cât mai luxoasă, ne dorim tehnologii de ultimă generaţie. Şi lista ar putea continua.

sa_fim_altfelEra postmodernă a dezvoltat tehnologii avansate, dar a rămas în urmă în ceea ce priveşte evoluţia morală, care să ofere protecţie împotriva diverselor abuzuri şi, mai cu seamă, împotriva consecinţelor dramatice ale depersonalizării. Nu aş vrea să se înţeleagă că Biserica repudiază postmodernitatea, ci trebuie aflate acele mijloace sau mecanisme prin care Biserica, fără să cedeze ceva din tezaurul ei revelat, poate interveni în viaţa omului contemporan. Viaţa omului postmodern este definită adeseori printr-o succesiune de crize multiple.
Dacă ne-am acoperii cu mâna un ochi am fi tentaţi să spunem că modul acesta de a privi lucrurile e normal. Tot mai mult spunem „NU” durerii şi „DA” plăcerii. Şi când spun plăcere mă refer la plăcerea de a mânca bine, de a bea bine, la plăcerile senzuale, la plăcerea de a trăi bine.
Numai că omul zilelor noastre nu mai are buna calitate de a discerne între bine şi rău. Acest discernământ fiind desăvârşirea libertăţii. Aşa cum libertinajul este o libertate acoperită de „rugină”, discernământul este o libertate curăţită de „depuneri”. Decizia neclară şi incorectă este cea care câştigă tot mai mult teren. Nu mai alegem între ceea ce este bine şi ceea ce este rău, ci între ceea ce ni se pare că este bine şi ceea ce ni se pare că este rău. Aşa se întâmplă că omul cheltuieşte ceea ce Dumnezeu i-a dat pe tutun şi alcool deşi ştie că-i dăunează grav sănătăţii, consumă sucuri colorate sintetic deşi ştie că şi aceasta îi dăunează. Este evident că e mult mai comod să ai aceste sucuri din raft direct pe masă decât să cumperi căteva fructe şi să le storci în pahar sau să le faci compot. De asemenea omul nu mai ţine cont de ziua odihnei, înjură în mod ordinar, cumpără otrăvuri împotriva procreării de prunci, anulează valorile morale ale familiei chiar dacă ştie că toate acestea sunt neplăcute înaintea lui Dumnezeu.

Tendinţa omului este aceea de a trăi într-o continuă goană după plăcere. Libertinajul sau libertatea bolnavă este un fel de cocktail ciudat între neîncredere şi risc. Un fel de „ce-a fost a fost, ce-o mai fi ‘om vedea” sau „fie ce-o fi”.

De aceea nu tot ceea ce nu ne place este rău şi ceea ce ne place este bun. Şi un medicament deşi este amar şi nu ne place el ne poate face mult bine. Noi suntem cei care trebuie să înlocuiască pe „fie ce-o fi” cu „facă-se voia Ta”. Dacă sădim în sufletele noastre această credinţă, o lumină vie va fi proiectată asupra valurilor vieţii noastre. „Întru lumina Ta Doamne vom vedea lumina”.
Cred că ne-ar fi de folos dacă ne-am asuma neîncrederea şi riscul în sens invers faţă de ce am făcut până acum. Adică să zicem „fie ce-o fi” încercând să postim, să răbdăm insulte, să mergem la slujbe… SĂ FIM ALTFEL!