Duminica Vameșului și a Fariseului
Duminica a 33-a după Rusalii
Oricine se înalță pe sine se va smeri, iar cel ce se smerește pe sine se va înălța.
(Luca 18, 14)
În numele Tatălui și al Fiului și al Sf. Duh. Amin!
Dragii mei, după ce duminica trecută am aflat și am vorbit despre modelul Zaheu, mai marele vameșilor, model de pocăință și de căutare al lui Hristos, astăzi ni se pune în fața ochilor sufletești Pilda vameșului și a fariseului. Cred că fiecare dintre dumneavoastră cunoaște această pildă și a intuit deja ce vrea să ne transmită Hristos prin această minunată pildă.
Înainte să vorbim în amănunt despre învățătura pericopei evanghelice de astăzi, aș vrea să adaug câteva lucruri. Această sfântă duminică mai este denumită și vestitoare a luptelor duhovnicești, pentru că prin această duminică ni se vestește, ca printr-o trâmbiță, apropierea Postului Mare. De astăzi înainte, Sf. Biserică învață și ne poruncește să începem pregătirea duhovnicească pentru ziua cea mare, pentru sărbătoarea sărbătorilor, pentru Sf. Înviere. Această pregătire o facem în primul rând prin pocăință și înfrânare, prin post și rugăciune. Pentru mulți creștini pocăința și înfrânarea sunt ca niște medicamente amare. Forte greu se hotărăsc să le ia, deși sunt convinși de puterea lor tămăduitoare.
Din această duminică auzim la strană cântări de pocăință: „Ușile pocăinței deschide-mi, Dătătorule de viață…”, „Cărările mântuirii îndreptează-mi, de Dumnezeu Născătoare…” sau „La mulțimea faptelor mele celor rele cugetând eu ticălosul , mă cutremur de înfricoșata zi a judecății…”.
Perioada Triodului debutează cu duminica aceasta a vameșului și a fariseului, se continuă cu Duminica fiului risipitor, apoi a Înfricoșatei judecăți, iar în duminica lăsatului sec de brânză, Sf. Evanghelie ne va vorbi despre Izgonirea lui Adam din Rai.
Să vedem acum ce învățături desprindem din pilda Vameșului și a Fariseului.
Omul, mai devreme sau mai târziu, simte în viața lui nevoia de a se ruga lui Dumnezeu, de a relaționa cu El, cerându-I prin rugăciuni ceea ce are nevoie. Și ne întrebăm, cine nu are nevoie de El?, cine nu are nevoie de ajutorul Lui? Am cunoscut astăzi doi oameni, care au mers înaintea lui Dumnezeu să se roage: unul era fariseu și altul vameș.
Haideți să vedem cum erau priviți atât unul cât și celălalt în societatea iudaică de atunci și apoi vom înțelege de ce Mântuitorul Hristos a folosit în pilda Sa cele două personaje (sau prototipuri).
Fariseii erau oameni ce făceau parte din înalta societate iudaică. Ei erau foarte buni cunoscători ai Legii vechi testamentare, citeau zilnic din Sfintele Scripturi, mergeau cu regularitate la Templu, ei îndeplineau toate prescripțiile Legii. De aceea erau considerați oameni foarte drepți.
Cine erau vameșii de atunci? Vameșii de atunci, așa cum am aflat și duminica trecută, nu erau funcționarii de vamă, ca astăzi, ci erau ca niște perceptori. Ei aveau rolul de a colecta taxele și impozitele pentru conducerea regatului cât și pentru stăpânitorii romani. Până aici am putea spune că nu e nimic anormal, nelalocul lui. Oamenii își făceau datoria. Cu toate acestea, vameșii erau foarte blamați, erau considerați păcătoși, și asta pentru că de cele mai multe ori, pe lângă datoria lor de a strânge impozite îi nedreptățeau pe oameni încasând mai mult decât le era rânduit. Clasa aceasta de oameni era cea mai disprețuită și urâtă în această perioadă și asta pentru că majoritatea vameșilor erau nedrepți, răi, lacomi și hrăpăreți. Deci putem spune că vameșul este tipul omului încărcat de păcate.
Spuneam mai devreme că acești doi oameni au mers înaintea lui Dumnezeu să se roage. Deși cu totul diferiți, ei merg pe același drum, la templu. Un fariseu considerat drept și cinstit de toți și un vameș nedrept, păcătos și hulit de mulți.
De aici încolo observăm că ierarhia se schimbă. Fariseul „cel drept” s-a întors la casa lui „păcătos”, iar vameșul „cel păcătos” „s-a întors mai îndreptat la casa sa”. Ce s-a întâmplat? Unde a greșit fariseul cel drept și unde a câștigat vameșul cel păcătos?
Să vedem mai întâi ce a făcut fariseul. El nu a mers la Templu să se roage din toată inima și din tot cugetul său, ci rugăciunea sa a fost făcută cu trufie, el a venit să se laude, să se mândrească, el nu a venit să se plece, ci să se înalțe în fața lui Dumnezeu.
Ce a făcut vameșul? Sau ce nu a făcut? Acesta nu a îndrăznit să intre decât până la ușă, nici ochii nu a putut să-i ridice spre cer, ci cu ei în pământ a început să se roage cu multă smerenie: „Doamne, milostiv fii mie păcătosului” Luca 18, 13. Asupra conștiinței sale apăsa mulțimea păcatelor sale, el varsă lacrimi amare pentreu a-și spăla păcatele.
Smerenia, dragii mei, smerenia adevărată îl face pe om să-și vadă și să-și recunoască toate greșelile. Prin smerenie, omul simte greutatea păcatelor. Vameșul nu a îndrăznit să-și contabilizeze faptele cele bune în comparație cu cele rele ale altora, ci a căutat doar la propriile sale păcate zicând: „Dumnezeule, milostiv fii mie, păcătosului!”
Și fariseul și vameșul au venit la templu să se roage. Ceea ce i-a diferențiat înaintea lui Dumnezeu nu a fost statutul lor social, ci modul lor diferit de a se ruga. Rugăciunea fariseului pare a fi una de mulțumire, numai că mulțumirea lui se transformă în judecată și încă una aspră la adresa semenului său. El de fapt nu mulțumește cu nimic lui Dumnezeu, ci doar se compară cu cei din jurul său, scoțând în evidență așa zisele sale virtuți. Fariseul nu a mințit cu nimic atunci când a spus că postește de două ori pe săptămână, că dă zeciuială. Numai că el făcea toate acestea nu din credință, din convingere, ci din formalism, cu scopul de a fi văzut și lăudat de cei din jur.
Vameșul, în schimb, este conștient de locul unde se află și ce trebuie să spună într-un astfel de loc. El a înțeles că aici trebuie să-și arate slăbiciunile și mai puțin virtuțile sau calitățile sale.
Dragii mei,
Trebuie să înțelegem cu toții că atunci când venim înaintea lui Dumnezeu, nu ne comparăm cu ceilalți oameni. Să avem grijă ca rugăciunea noastră să nu devină judecată. La biserică să venim cu inima înfrântă și smerită și nu plină de mândrie. Să avem grijă ca atunci când plecăm de la biserică spre casele noastre să plecăm „îndreptați” ca vameșul din parabola de astăzi.
Doamne Iisus Hristoase, dă-ne smerenia vameșului și înțelepciunea de a învăța cum să ne rugăm pentru păcatele noastre. Amin!
Pr. Duminică Octavian
