Iisus Hristos – Samarineanul Milostiv

Pilda Samarineanului Milostiv

Dragii mei,

Samarineanul milostiv – Am auzit în această sfântă duminică citindu-se pericopa evanghelică ce cuprinde Pilda Samarineanului milostiv. Parabola Samarineanului milostiv o auzim citindu-se și la Sf. Taină a Maslului. Va să zică o Evanghelie pentru cei bolnavi. Iată o Evanghelie care nu privește pe toți, vor spune unii care nu se știu „bolnavi”. Așa să fie oare?

În pilda aceasta spusă de Domnul Hristos este vorba de un om bolnav. Ba chiar de un om foarte grav bolnav. Este vorba de un om căzut între tâlhari, de un om dezbrăcat, bătut până la sânge, prădat și lăsat într-un șanț de pe marginea drumului „cu sufletul la gură”. Abia viu, ne spune Evanghelia.

Pe plan simbolic, așa cum trebuie înțeleasă orice Evanghelie, acest om rănit destul de grav poate fi oricare dintre noi. Este sufletul tău, dar este și sufletul meu. Însuși drumul de la „Ierusalim la Ierihon” este plin de înțeles duhovnicesc. Ierusalimul poate înfățișa pe omul cel dintâi dinainte de căderea în păcat, iar Ierihonul pe omul cel de după cădere.

Tâlharii vieții noastre

Am auzit spunându-se despre niște tâlhari. Sunt tâlharii despre care auzim la strană „Din tinerețile mele multe patimi se luptă cu mine”. Sunt tâlharii păcatelor de pe coborâșurile pământești. Sf. Ap. Pavel ne prezintă pe acești „tâlhari”, parcă înșiruiți ca într-o paradă a întunericului, în multe din scrierile sale: Iar faptele trupului sunt cunoscute, şi ele sunt: adulter, desfrânare, necurăţie, destrăbălare, Închinare la idoli, fermecătorie, vrajbe, certuri, zavistii, mânii, gâlcevi, dezbinări, eresuri, Pizmuiri, ucideri, beţii, chefuri şi cele asemenea acestora, pe care vi le spun dinainte, precum dinainte v-am şi spus, că cei ce fac unele ca acestea nu vor moşteni împărăţia lui Dumnezeu. (Galateni 5, 19-21), iar la Efeseni vorbește despre: poftele firii pământești ( Ef. 2, 3), deșertăciunea gândurilor (Ef. 4, 17), minciuna (Ef. 4 , 25), furtul (Ef. 4, 28), lăcomia de avere (Ef. 5, 5) s.a.

În spatele tuturor acestor tâlhari este nimeni altul decât diavolul. Despre el Sf. Scriptură ne spune că este „tatăl minciunilor”, „cel viclean”, „legheonul”, „vrășmașul mântuirii”, „urâtorul a tot binele”, „izvorul a toată răutatea”.

De cele mai multe ori suntem îngroziți, speriați de acei tâlhari care se năpustesc asupra noastră să ne jefuiască bunurile materiale, iar tâlharii care umblă cu mănușile minciunii, cu cravata glumelor proaste, cu lingușeli și lăudăroșenii nu ne inspiră nicio teamă. Omul nu bagă de seamă că tocmai tâlharii aceștia mărunți, neînsemnați, tâlhăresc mai grav, pustiind sufletul zi cu zi.

Da, omul se îngrozește de păcatele mari. Pe cele mici nici nu le bagă în seamă. Când auzim de o crimă, ni se zbârlește părul. O minciună, o glumă deocheată pare că ne descrețește fruntea.

Un învățător de lege ispitește pe Mântuitorul

Haideți totuși să ne întoarcem la începutul pericopei evanghelice de astăzi. Ni se spune că un învățător al legii L-a ispitit pe Mântuitorul. Deci iată L-a ispitit. Nu că ar fi fost neapărat interesat să urmeze sfatul, ci mai degrabă dorea să-L pună pe Mântuitorul într-o situație delicată. Cum L-a ispitit? Întrebându-L ce să facă pentru a moșteni viața de veci. Iisus Hristos îi răspunde cu o întrebare: „Ce este scris în lege? Cum citești?” Cel care părea că se interesa de viața veșnică, fiind un învățător al legii îi dă următorul răspuns: Să iubești pe Domnul Dumnezeul tău, din toată inima ta, din tot sufletul tău, din toată vârtutea ta și din tot cugetul tău, iar pe aproapele tău ca pe tine însuți.

Acest răspuns era clar și arăta calea spre moștenirea vieții veșnice. Dar învățătorul legii, tânărul din Evanghelie, continuă să-L ispitească pe Iisus punând întrebarea: Care este aproapele meu?  În acea vreme se găsea foarte greu răspuns la această întrebare. Și asta pentru că evreii aveau deja o concepție formată despre aproapele care era socotit numai cel care făcea parte din acest neam. Deci urma să pună în încurcătură pe Iisus Hristos. Apoi samarinenii erau în dușmănie cu evreii. 

Aproapele nostru este chiar și dușmanul nostru

Dacă un evreu trecea prin Samaria pentru o oarecare treabă, când ieșea din această provincie își scutura încălțămintea sau prefera să ocolească Samaria în drumul lui. Mântuitorul ocolește răspunsul la întrebarea „cine este aproapele meu?” și rostește această parabolă a Samarineanului milostiv, iar la sfârșit îl obligă pe acest tânăr să-și răspundă singur. Evreii vedeau în aproapele lor pe cel de un neam cu ei pe când Mântuitorul le transmite clar că aproapele nostru poate fi oricare dintre noi, chiar și cel pe care-l considerăm dușman.

După ce își dă singur răspuns la întrebarea pusă, Mântuitorul îl îndeamnă părintește: mergi și fă și tu la fel!

Dragii mei,

Un om oarecare, poate fi oricare dintre noi. Oricare dintre noi poate să cadă între tâlharii despre care am vorbit la început, atât de mult încât din punct de vedere moral este aproape mort. Dar un samarinean, adică unul despre care noi credeam că ne este dușman, se dă jos de pe asin… adică își lasă treburile și sare în ajutorul vecinului păcătos (vicios). Îi leagă și îi unge rănile, adică îi atrage atenția că greșește, că păcătuiește, apoi îl pune pe asinul său și îl duce la o casă de oaspeți… adică îl învață, dacă vreți, să meargă la biserică unde se va îndepărta de păcat.

În afara Bisericii nu există mântuire. Cine spune că și acasă se roagă lui Dumnezeu, că se închină, că dă de pomană, că face voia lui Dumnezeu, dar la biserică nu vine „pentru că n-a apucat”, este ca o persoană care spune că-și iubește părinții, că face voia lor, că îi respectă… dar n-a mai dat pe la ei de ani de zile.

Ce ar trebuie să învățăm noi din această evanghelie?

În primul și în primul rând trebuie să știm că datoria de căpetenie față de aproapele nostru este iubirea acestuia. Asta înseamnă a-i dori aproapelui nostru binele și a lucra pentru a-i face acest bine. Mântuitorul Iisus Hristos a spus: Întru aceasta vor cunoaște toți că sunteți ucenicii Mei dacă veți avea dragoste între voi. Iar Sf. Apostol Ioan spune: Dacă va zice cineva: iubesc pe Dumnezeu, iar pe fratele său îl urăște, este mincinos, că acela care nu iubește pe fratele sau, care l-a văzut, cum poate să-L iubească pe Dumnezeu pe care nu l-a văzut ?” 

Dar să avem mare grijă: să nu iubim pe aproapele nostru doar prin cuvânt, nici cu limba, ci cu fapta și cu adevărul. Îndemnul Mântuitorului Iisus Hristos către tânărul învățător de lege: Mergi și fă și tu la fel! ne este adresat și nouă. Să ne ajutăm aproapele, fratele sau vecinul așa cum a ajutat samarineanul pe cel căzut între tâlhari.

Ne întrebăm poate de ce se citește această evanghelie la începutul postului acesta al Crăciunului? Pentru ca noi să unim postul cu faptele bune. Degeaba postim dacă suntem certați cu vecinul sau cu fratele nostru. Să înțelegem, pe de o parte, că trebuie să ne ferim de tâlharii care ne pândesc pentru a ne trage în păcat, iar pe de altă parte să iubim și să fim milostivi față de aproapele nostru.

Să luăm aminte că viață cea veșnică nu poate fii dobândită decât de cei care împlinesc poruncile lui Dumnezeu iubind pe Dumnezeu și pe aproapele din tot sufletul și din toată inima, totdeauna acum și pururea și în vecii vecilor; Amin !