Duminica 32 după Rusalii – Zaheu vameșul

Duminica lui Zaheu Vameșul

Dragii mei, Dacă ar fi să privim în urmă, ne aducem aminte că și duminica trecută (31 după Rusalii) și acum două duminici (a 29-a după Rusalii Sfânta) Evanghelie ne poartă într-un oraș frumos. Este vorba de Ierihon, numit și orașul palmierilor. În zilele noastre, aici se află un așezământ românesc foarte frumos, unde pelerinii care vor să ajungă în valea Iordanului se duc sa vadă acolo pașii pe care Mântuitorul Iisus Hristos i-a făcut pe ulițele acelei cetăți. Evanghelia ne spune că acolo era un anumit sicomor, sau dud pe românește. În acest dud se urcă un anumit personaj căruia i s-a schimbat viața prin întâlnirea cu Iisus Hristos.

Vameșul Zaheu

Ne aducem aminte de duminica trecută că intrând în Ierihon, Mântuitorul vindecă de orbire trupeasca un orb pe nume Bartimeu. Astăzi aflăm că vindecă de orbire sufletească un alt om, un vameș. Un personaj nu tocmai îndrăgit de către contemporanii său. Vameșii erau perceptorii care adunau taxele pentru Imperiul Roman de ocupație, erau funcții care se dobândeau cu bani grei. Aceste posturi erau mijloace rapide de îmbogățire prin birurile multe pe care le adunau. Cei mai în vârstă, cu siguranță că vă aduceți aminte de acei oameni puși de regimul comunist, care goleau hambarele și podurile bieților țărani, cerându-le cote peste cote și ajungând să le ia până și perna de sub cap. Cam așa se întâmpla și în vremea Mântuitorului.

Zaheu mic de statură

Personajul de care vorbim astăzi se numea Zaheu și nu era orice vameș. Era șeful vameșilor din Ierihon. Acesta era un oraș prosper, oraș comercial, așezat la întretăiere de drumuri, unde se vămuia tot. Sf. Evanghelie ni-l prezintă într-o postură inedită, curios sa-L vadă pe Hristos. Voia sa-L vadă, dar nu putea, pentru ca era mic de statură. Dacă ne gândim la aceasta statură, cu siguranță că Evanghelistul Luca vrea să ne atragă atenția și asupra micimii sufletești a acestui Zaheu. Statura duhovnicească mica te împiedică să vezi peste noianul păcatelor care s-au adunat în viață. Și atunci este nevoie de un urcuș, să treci peste acest munte, peste zidul pe care păcatul l-a pus între tine și Dumnezeu. Ajutor constructie biserica Zaheu face la modul fizic acest lucru. El se urcă într-un sicomor, pentru a-L vedea pe Hristos, stând alături de copii. Iată cum acest personaj important din Ierihon se pune într-o situație ilară și totuși o face. Ne întrebăm Ce anume l-a determinat pe Zaheu să facă acest lucru? Poate curiozitatea sau chiar mai mult decât aceasta.

Zaheu vameșul dorește mai mult decât avea

Probabil în sufletul lui Zaheu s-a petrecut ceva. El a simțit ca nu-i suficient să aduni averi, nu-i suficient să ai o comoditate materială. Sufletul nu e făcut din materie. Și astfel, îndreptându-se spre acel sicomor, a realizat că dorește mai mult decât averea. Dorește o pace a sufletului și o liniște pe care le-a pierdut de multă vreme și tânjea după acestea. Am întâlnit și în zilele noastre oameni care, deși au tot ce le trebuie din punct de vedere material simt un gol în suflet. Ei încearcă să umple golul din suflet, dar prin activități care satisfac trupul, nicidecum sufletul. Omul de azi crede că dacă se relaxează în modurile obișnuite, iar duminica face alte activități și nu vine la sfânta biserică, atunci crede că și-a satisfăcut sufletul. Însă se înșală, așa cum s-a înșelat și Zaheu. și iată-l pe acesta sus, în dud. Zaheu vamesul

Zaheu la răscruce de drumuri

Cu siguranță că Iisus n-a văzut în Zaheu vreun curios, urcat într-un copac, alături de copii. Ci a văzut în el un suflet în căutare, care era la răscruce de drumuri. Hristos Domnul a văzut în el acel înger cu chipul copilăriei sale, înghesuit de lăcomia după avere și înlănțuit de furturile pe care le-a făcut, înger care se zbătea să iasă la lumina. Aflăm din viața marelui pictor Michellangelo că a trecut într-o zi pe strada și în curtea unui cetățean a văzut un bolovan mare. Îl cheamă pe proprietar și ii spune să-i dea voie sa elibereze acel înger care se zbate în acel bolovan. Propietarul, care nu a avut ochi decât sa va un simplu bloc de piatră, i-a dat permisiunea, iar Michelangello a început cu dalta sa să cioplească și a scos îngerul la iveală. Această statuie poate fi admirata și astăzi. Așa a făcut și Iisus Hristos cu îngerul din “bolovanul” care era Zaheu, cel orientat numai spre cele materiale. Să știți că Zaheu a avut un șoc, în momentul în care Hristos l-a strigat pe nume. Mai ales când aude ca Domnul vrea să stea la masă în casa sa. Iisus procedează contrar opiniei publice care spune că nu e bine să intri în casa unui păcătos. Zaheu, ne spune evanghelistul Luca, L-a primit cu bucurie. Ce bucurie mai mare poate sa fie pentru un om decât să-L primească pe Dumnezeu în casa sa, în sufletul sau, în familia sa? Este cea mai mare bucurie.

Bunătatea lui Dumnezeu schimba răutatea lui Zaheu

Pe de altă parte, Iisus le dă și o lecție celor din jur. Le-a arătat ca Dumnezeu nu se uită la fața omului și nu ține cont de părea opiniei publice. Mântuitorul nu a venit să judece, ci să mântuiască. Bunătatea lui Dumnezeu schimba răutatea lui Zaheu, ba mai mult, Mântuitorul nici nu pomenește de păcatele lui Zaheu. Gestul de bunăvoință al Domnului l-a făcut pe Zaheu să înțeleagă totul. De aceea nici el nu a rămas dator. Stând în fața Domnului, a zis: Iată, Doamne, jumătate din averea mea o dau săracilor. Iar dacă am nedreptățit pe cineva cu ceva, întorc împătrit. Imaginați-vă ce mirați au putut să fie cei care erau în preajma casei lui, cei care l-au însoțit pe Mântuitorul. Nu le venea să creadă cum printr-o pedagogie dumnezeiască, Hristos îl transformă pe Zaheu. Din lacom și zgârcit, el devine milostiv, întâlnind marea milostivire a lui Dumnezeu. Devine bun, întâlnind bunătatea divina. Dumnezeu schimbă inimile oamenilor nu neapărat prin pedepse și necazuri, ci printr-o bunătate copleșitoare pe care o arata oamenilor păcătoși, deși într-un mod neașteptat pentru aceștia.

Astăzi s-a făcut mântuire casei acesteia

As vrea sa mai scot în evidență și afirmația Mântuitorului care zice: Astăzi s-a făcut mântuire casei acesteia, pentru ca și el este fiul lui Avraam. Auzind aceste cuvinte despre casa lui Zaheu, realizăm că această casă a fost sub un blestem. Casa (familia) lui Zaheu era blestemată din cauza nedreptăților și a tot ceea ce a făcut el. Nu numai Zaheu a făcut, ci complici la ceea cea a făcut Zaheu au fost și casnicii (membrii familiei sale), pentru că s-au înfruptat din bunătățile aduse de Zaheu în casă. Se cam uită în ziua de azi acestea, iar atunci când o casa se dărâma, se împrăștie, mulți casnici zic: Ce are Dumnezeu cu noi? Astăzi lăcomia banilor se pare că este pusa pe frontispiciul foarte multor case, pentru că banii și averile au ajuns mai presus ca moralitatea și spiritualitatea. Din nefericire, modul de viață al multor creștini este ca al păgânilor. Aceeași tendință de a face carieră pentru îmbogățire, nu de dragul profesiei, de a ocupa o poziție în înalta societate. De aceea, nu prea avem curajul să-l acuzam pe Zaheu, pentru ca fiecare, într-o măsură mai mare sau mai mică, semănăm cu Zaheu. Așa cum zice și părintele Ilie Cleopa: și casele noastre seamănă cu casa lui Zaheu, pentru că în ele stăpânește mândria, grija numai pentru trup, pentru averi, pentru cele trecătoare. De aceea, zice părintele, sunt atâtea boli, certuri și dezbinări în familiile creștine, pentru că puțini sunt cei care doresc pe Dumnezeu din inimă. Niciodată nu a fost familia creștina mai slăbită și mai lovită de păcate ca acum.

Banul este o scară dublă

În popor se spune că banul este ochiul dracului. Petre Țutea are însă o altă viziune. Pentru el banul este ca o scară dublă. Dacă îl ai și te miști în sus, binefăcător, atunci nu devine ochiul celui rău. Dacă însă te miști în jos, cobori cu el prin vicii, prin lăcomie, prin pofta de stăpânire, atunci te duce spre chin, spre iad. Zaheu, cobora vertiginos până a început să urce și l-a întâlnit pe Hristos. În acel  moment, a înțeles care este sensul banului. Iar cuvintele sale: Iată, jumătate din averea mea o dau săracilor – nu au fost cuvinte goale, ci o luminare a minții sale, o concepție de viață cu care el a trăit de atunci până la sfârșitul vieții sale. Dumnezeu să știți că ne așteaptă și pe noi, cu îndelungă Sa răbdare, sa schimbăm sensul de mișcare al vieții noastre și să urcăm și noi. Sa eliberăm pe îngerul din noi, să aprindem candela stinsă de răutatea păcatelor. Și noi putem sa ne reconsideram viața.

Dragii mei, Să fim atenți la strigătul lui Dumnezeu, pentru că El ne strigă, doar ca trebuie sa avem urechi de auzit și ochi să-L vedem, peste tentațiile acestei lumi. În al doilea rând, sa nu fim preocupați cu judecata altora pentru că astfel nu vom mai auzi glasul Domnului. De asemenea, sa avem grijă ce aducem în casa: binecuvântare sau blestem? Și să realizăm, ca și Zaheu, că fără pocăință și fără mărturisirea păcatelor nu este iertare, nu este dezlegare de blestemul păcatelor și nu este mântuire.

Înscrie-te pentru a primi ultimele noutăți!