Femeia canaaneancă

Duminica a XVII-a după Rusalii

Iubiți credincioși,
În această duminică am auzit citindu-se la Sf. Liturghie pericopa evanghelică de la Matei 15, 21-28. Ca și duminica trecută când am auzit citindu-se una din cele 7 evanghelii de la Taina Sf. Maslu (Zaheu vameșul) și în această duminică am auzit citindu-se o altă evanghelie și anume a 6-a evanghelie din cadrul slujbei Sf. Maslu. În aceste 8 versete ne sunt puse în față o serie de învățături, dar și unele lucruri care par a ne contraria în primă instanță.

Dă-i drumul căci strigă în urma noastră

Sf. Evanghelist Matei ne spune că Mântuitorul Iisus Hristos mergea împreună cu ucenicii Săi și mulțime de oameni care se ținea după ei în afara Palestinei, într-un ținut locuit de păgâni, în „părțile Tirului și ale Sidonului”. O femeie canaaneancă din acele ținuturi Îl roagă pe Mântuitorul: Învățătorule, fii bun și miluiește pe fiica mea că e rău chinuită de un diavol. De cele mai multe ori Iisus era sensibil la aceste rugăminți: Iisuse, Fiul lui David, miluiește-mă! fie leproșii, fie orbii primeau vindecare. Ne aducem aminte de orbul din Ierihon, despre care am vorbit acum două duminici. Iisus se apropie de el și-l întreabă:  Ce vrei să-ți fac? Doamne să văd. Bine, vezi! Și pe loc s-au deschis ochii orbului și a început să vadă. Deci nu avea niciodată ezitări.

Iisus Hristos o disprețuiește pe canaaneancă?

De data aceasta, femeia canaaneancă Îl roagă ceva, iar Iisus refuză să-i răspundă. Se face că nu o aude. Își continuă drumul fără să-i dea nici un fel de atenție. Ucenicii văzând acest lucru Îi spun Mântuitorului: Dă-i drumul căci strigă în urma noastră. Adică slobozește-o, vindecă-i fiica pentru că noi știm că poți să faci asta, prea se ține după noi! La această rugăminte a Apostolilor, Hristos spune cu voce tare în primul rând ca să audă femeia: Nu sunt trimis decât către oile cele pierdute ale casei lui Israel. Adică tu ești păgână, te închini la idoli, faci parte din alt neam decât cel din care fac eu parte. Răspunsul acesta este unul neobișnuit la Mântuitorul, neobișnuit la Dumnezeu… să-L rogi și El să se facă că nu aude. Cu toate acestea femeia insistă: Doamne, ai milă de mine, ajută-mă! Și acum, de parcă nu era de ajuns că o ignorase o și disprețuiește: Nu este bine să iei pâinea copiilor şi s-o arunci câinilor. De ce a spus Mântuitorul aceste cuvinte?

Dragii mei,

În vremea aceea, evreii care se considerau seminție aleasă, popor ales, pe toți cei de alt neam îi numeau câini. Așadar, la prima vedere, am putea spune că Iisus o disprețuiește și o insultă pe această femeie. Femeia continuă să insiste și nu se descurajează: Da, Doamne, dar şi câinii mănâncă din fărâmiturile ce cad de la masa stăpânilor lor.

Fie ție după cum voiești!

Acum, Mântuitorul luminat de aceste cuvinte îi spune femeii: O, femeie, mare e credința ta, fie ție după cum voiești! Evanghelistul Matei ne spune că fiica ei s-a tămăduit chiar în ceasul acela.

Mulți dintre noi citind aceste rânduri cu atenție și în profunzime se vor întreba: este posibil ca Dumnezeu să te ignore și să te insulte? Ce vină avea această femeie că era de alt neam, că se născuse într-un neam păgân și că nu descoperise până atunci pe adevăratul Dumnezeu? Și atunci ne întrebăm de ce a procedat în acest fel Mântuitorul Hristos?

Pedagogia lui Dumnezeu a stat la baza unei astfel de atitudini. Dumnezeu este bun și milostiv, dar este și pedagog, iar un bun pedagog își încearcă elevul, ucenicul, să vadă cât de mult iubește acesta pe învățătorul său.

Prin această purtare cumva nefirească, Mântuitorul vrea să încerce două lucruri: mai întâi credința femeii, și apoi stăruința ei în rugăciune.

Cum își arată femeia credința sa?

Tocmai prin rugăciunea insistentă pe care o face către Mântuitorul: Miluieşte-mă, Doamne, Fiul lui David! Fiica mea este rău chinuită de diavol. Pe de o parte își exprimă convingerea că Iisus este Dumnezeu, este Fiul lui Dumnezeu, iar pe de altă parte își exprimă convingerea că numai El o poate vindeca pe fiica sa.

Iar stăruința și-o arată prin faptul că nu s-a descurajat. Dacă am fi sinceri cu noi înșine am recunoaște că oricare dintre noi dacă ne-am duce la cineva să cerem vindecare, ajutor și ne-ar fi făcut neam de câini sau de țigani (așa cum ne fac pe noi unii), ar fi întors spatele și ar fi plecat descurajat și chiar mâhnit. Femeia aceasta nu. Ce spune ea: Da, Doamne, dar şi câinii mănâncă din fărâmiturile ce cad de la masa stăpânilor lor. Ca și cum ar fi spus: Doamne, din puterea Ta dumnezeiască dă-mi și mie o mică fărâmitură, că Tu poți s-o dai.

Credința, stăruința și dragostea femeii

Mântuitorul se convinge atunci și de credința și de stăruința ei. Dar se mai convinge de un lucru. De dragostea ei nemărginită față de fiica ei. O mamă iubitoare îndură orice și merge, așa cum spunem noi uneori, până în pânzele albe, ca să afle vindecare pentru scumpa ei fiică ce era grav chinuită de un diavol.

Ne punem acum o altă întrebare: De ce e nevoie de credință, de ce e nevoie de atâta stăruință? Oare Dumnezeu e surd, e nevoie să spun eu de o sută de ori ce am eu nevoie pentru ca El să priceapă? Nicidecum. Ce ne spune Iisus Hristos: Atunci când vă rugați să nu spuneți vorbe multe că știe Dumnezeu de ce aveți voi nevoie. Și atunci ce vrea Dumnezeu de la noi? Ei bine, prin stăruință,  vrea participarea noastră la acest act de credință. Stăruința înseamnă frecvență. Să mergi în fața lui Dumnezeu de mai multe ori, nu o singură dată. Prin stăruință înțelegem și conlucrarea dintre om și Dumnezeu. El ne vrea activi și nu niște simpli asistenți la slujbă. La Sfânta Liturghie nu se asistă, ci se participă. Poți asista la o piesă de teatru, la un spectacol, dar la Sf. Liturghie credinciosul trebuie să participe, trebuie să fie activ. Există un termen teologic sinergie care înseamnă împreună lucrare. Important este ca atunci când venim în biserică la Sf. Liturghie să participăm prin rugăciune, prin bunăcuviință, prin jertfa pe care o aducem la Sf. Altar.

Pe cine iubește Dumnezeu pe acela îl ceartă.

Asta așteaptă Dumnezeu și atunci când ne încearcă. Un proverb spune că pe cine iubește Dumnezeu pe acela îl ceartă. Și noi ca părinți atunci când copiii noștri devin obraznici sau neascultători îi certăm sau îi dojenim în scop pedagogic, din dorința de a-i îndrepta.

Și ca să revenim la femeia canaaneancă din evanghelia de astăzi, putem spune că Mântuitorul a supus-o unei încercări și încă o încercare dură pe care să nu o uite nici ea, nici cei care erau de față și pe care să nu o uităm nici noi.

Dragii mei,

Dumnezeu vrea de la noi credință puternică și stăruință. Dumnezeu apreciază stăruința noastră și nu că nu aude rugăciunea noastră, ci se face că nu aude ca să ne pună pe noi la încercare.

Și noi să stăruim în credință și rugăciune așa cum a stăruit femeia canaaneancă, așa cum au stăruit și moșii și strămoșii noștri în dreapta credință.