Retragerea harului dumnezeiesc
Retragerea harului 
Din Sfânta Scriptură, dar și din scrierile Sfinților Părinti aflăm că omul primește în dar existența, viețuirea în această lume. Tot în dar primim și harul dumnezeiesc.
Toată viața, omul duce o luptă de păstrare și rodire a harului. Uneori, omul trăiește și momente de părăsire sau retragere a harului. Așadar, cel care dorește o viață bineplăcută lui Dumnezeu, trebuie să se aștepte și la astfel de încercări.
Momentul în care are loc retragea harului de la om îl cunoaște numai Dumnezeu.
Sunt oameni care au primit în dar de la Dumnezeu o mare bogăție a harului, însă mai târziu au cunoscut pierderea sau împuținarea harului primit. Retragerea harului poate fi urmarea vieții păcătoase a omului, dar ea este pentru cei cu viață virtuoasă o etapă de întărire în dragostea față de Dumnezeu. În acest caz, retragerea harului are ca scop probarea dragostei față de El. Dacă omul acceptă cu răbdare aceste stări sunt trăite, atunci ele devin ziditoare.
Sfântul Ioan Scărarul numește această stare de părăsire „o cale scurtată” spre desăvârsire. Dacă omul rabdă cu tărie încercările și varsă lacrimi de pocăință, el se arată deschis lucrării Duhului Sfânt și este reașezat în părtășia cu Dumnezeu.
Prin retragerea harului suntem părăsiți de Dumnezeu?
În timpul retragerii harului, omul nu-și mai găsește pacea în nimic din lumea aceasta și poate avea sentimentul că este părăsit pentru totdeauna de Dumnezeu. Fără lacrimi de pocaință, omul se poate revolta împotriva lui Dumnezeu, ajungând chiar să-L considere nedrept pentru retragerea harului de la el.
Însă, indiferent de durata și intensitatea retragerii harului, trebuie stiut că Dumnezeu nu ne abandonează niciodată pe deplin. Din acest motiv, retragerea harului poate fi numită mai degrabă ascundere sau micșorare a harului, decât lepădare sau părăsire și are drept scop mântuirea și nu distrugerea omului.
Tot din scrierile Sfintilor Parinti aflăm că a nu trece prin această stare de retragere a harului, înseamnă a rămane nedesăvârșiți. Este ușor ca omul să-și arate dragostea față de Dumnezeu atunci când simte prezența harului în el. Însă a rămâne în aceeași dragoste atunci când are loc retragerea harului, este semn că dragostea față de El devine dumnezeiască.
