Rugăciuni către Sfântul Ierarh Nectarie
Rugăciunea întâi către Sfântul Ierarh Nectarie

O, preasfinte şi întru tot lăudate, mare făcătorule de minuni Nectarie, primeşte această puţină rugăciune de la noi, nevrednicii robii tăi, căci către tine, ca la un adevărat izvor de tămăduiri şi grabnic folositor şi ajutător preaminunat scăpând şi către sfânt chipul icoanei tale privind, cu lacrimi fierbinţi ne rugăm ţie: Vezi, sfinte, durerile noastre, vezi sărăcia şi ticăloşia noastră. Vezi bubele sufletelor şi ale trupurilor noastre. Ne rugăm ţie, Sfinte Nectarie, grăbeşte de ne ajută cu neîncetatele şi sfintele tale rugăciuni şi ne sprijineşte pe noi, robii tăi. Ia aminte la suspinele noastre şi nu ne trece cu vederea pe noi, ticăloşii şi scârbiţii, că ştim, Sfinte al lui Dumnezeu, că de ai şi pătimit grele prigoniri pentru dragostea lui Hristos, dar prin ele ai aflat dar de la Dumnezeu şi astăzi vieţuieşti luminat în împărăţia cea gătită sfinţilor, fiindcă ne-am încredinţat că şi după mutarea ta din viaţa aceasta trecătoare, cine a năzuit la ajutorul tău şi cu credinţă ţi s-a rugat, nu a rămas neajutat. Că cine te-a chemat pe tine întru ajutor şi nu l-ai auzit ? Sau cine te-a chemat pe tine, de minuni făcătorule, şi tu l-ai trecut cu vederea? Sau cui, în dureri fiind şi alergând spre ajutorul tău, nu i-ai uşurat suferinţa?
Minunile şi ajutorul tău ne-au făcut şi pe noi, ticăloşii şi scârbiţii, să te chemam să ne vii în ajutor. Am auzit că trupul tău a rămas neputrezit, pentru a întări în noi credinţa în Înviere. Am auzit şi că, din dragoste pentru poporul credincios, mai apoi L-ai rugat pe Dumnezeu ca binecuvântarea sfintelor tale moaşte să se răspândească în toata lumea. Ştim, o, alesule ierarh, de mulţimea tămăduirilor pe care le-ai făcut, nou doctor fără-de-arginţi arătându-te. Nu cunoaştem nici suferinţă şi nici durere pe care să nu le poţi alina. Nu cunoaştem nici o boală căreia tu să nu îi poţi aduce tămăduire, dacă tămăduirea este spre mântuirea celor ce se roagă ţie. Dar mai mult decât atât, nu numai că ai tămăduit boli despre care doctorii ziceau că nu pot fi tămăduite, ci şi pe mulţi bolnavi i-ai ajutat să se întărească în credinţă şi în răbdare, şi să ia plată de la Dumnezeu pentru osteneala lor. Şi aceştia, fără să primească tămăduirea trupească, au primit tămăduirea sufletească şi i-au mulţumit Domnului că prin ghimpele bolii au fost aduşi de la iubirea acestei lumi la iubirea celor sfinte, de la calea cea largă a patimilor la calea cea îngustă a mântuirii.
Aceste minuni ale tale, sfinte, ne-au făcut şi pe noi a crede că la orice facere de bine eşti gata ajutător şi grabnic folositor şi sprijin minunat. De aceea suntem încredinţaţi că pe tot cel ce aleargă la tine, cerând cu credinţă ajutor, nu-l treci cu vederea. Pentru aceasta şi noi credem că şi acum acelaşi eşti, sfinte, precum atunci când i-ai ajutat pe cei care au alergat la tine. Credinţa noastră este slabă, dar fiind scârbiţi şi în pagubă, alergăm la tine cu credinţă şi cu lacrimi. Îngenunchind, ne rugăm ţie, Sfinte Ierarh Nectarie, ca să te rogi pentru noi lui Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Cel Ce n-a trecut cu vederea rugăciunile tale cele jertfelnice, ci te-a ascultat şi te-a întărit şi te-a primit în cereştile locaşuri.
Către Acela roagă-te, ca să fim şi noi ajutaţi şi miluiţi pentru rugăciunile tale, şi din pagube şi necazuri izbăviţi, ca să lăudăm şi să binecuvântăm şi să slăvim întru-tot-lăudatul şi prea-puternicul nume al Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Rugăciunea a doua către Sfântul Ierarh Nectarie
– alcătuire a Cuviosului Filotei Zervakos –
Sfinte Ierarhe Nectarie, făcătorule de minuni, omule al lui Dumnezeu. Împlinirea năzuinţelor Duhului; Păstorule şi liman dumnezeiesc, lucrătorul viei celei de taină a lui Hristos, credincios şi sârguincios, care ca un rob credincios al lui Dumnezeu şi săvârşitor al tainelor Acestuia ai fost învrednicit de către Acesta cu darurile facerii de minuni şi al vindecărilor. Mulţi sunt cei care au luat vindecare de la tine, cercetând cu credinţă şi evlavie preacinstitele tale moaşte: cei necăjiţi, suferinzi de multe boli, mâhniri, supărări, nenorociri şi primejdii. Alţii departe găsindu-se, neputând să vină cu trupul, dar crezând că darurile Atotputernicului Dumnezeu dăruite prin intermediul sfinţilor Săi nu numai celor din apropiere, ci şi celor de pe mare departe îi ajunge şi îi ajută, luând fiecare dăruirea după cererea sa.
Deoarece noi suntem robi netrebnici ai lui Dumnezeu şi ne găsim în mare mâhnire, primejdie şi supărare, căci văzuţi şi nevăzuţi vrăjmaşi, dinăuntru şi din afară, ca fiarele sălbatice, ziua şi noaptea viclenesc împotriva scumpei Mirese a lui Hristos, curatei şi Una Sfântă Duhovnicească şi Apostolească Biserică pentru a o dărâma şi a o face nevăzută. Preaalesule Păstor al lui Hristos, noi, oile cele cuvântătoare, pentru care Hristos Sângele Său l-a vărsat, îţi cerem să îi izgoneşti şi să-i împrăştii. Şi de vreme ce nu suntem vrednici, pentru multele noastre păcate, ca din gurile noastre murdare şi buzele necurate a ne ruga Preaiubitorului de oameni şi Preamilostivului Dumnezeu şi Tată pentru dezlegarea cererilor şi necazurilor noastre, a supărărilor care mereu ne însoţesc, te implorăm cu durere, cu inimă înfrântă, cu suspinuri şi cu lacrimi să mijloceşti împreună cu Preasfânta Maică a lui Dumnezeu şi cu toţi sfinţii să fim izbăviţi din multele primejdii, noi, păcătoşii şi nevrednicii. Noi, prin multele şi nenumăratele păcate şi cu nemulţumirea, noastră L-am mâniat pe Preabunul şi Preaîndurătorul Dumnezeu şi Părintele nostru Ceresc, şi va veni la noi şi pentru nerecunoştinţa noastră va fi nu Dumnezeu Multmilostiv şi îndurător, ci Dumnezeul Judecător, spre a ne pedepsi şi a ne răsplăti după faptele noastre.
Credem şi nădăjduim că mijlocirea tuturor sfinţilor şi a Preasfintei Maici a lui Dumnezeu va îmblânzi faţa Acestuia şi-L va înmuia, va îndepărta cursele văzuţilor şi nevăzuţilor vrăjmaşi, va împrăştia dorinţele lor nelegiuite şi ne va izbăvi pe noi din toată primejdia, căci „mult poate rugăciunea dreptului cea cu osârdie” şi „mult poate rugăciunea Maicii spre îmblânzirea Stăpânului”. Va transforma mâhnirea noastră în bucurie şi desfătare şi vom cânta împreună cu Sfinţii Apostoli, mucenici, mărturisitori şi cu toţi sfinţii „aceasta este biruinţa şi biruitoarea lumii, credinţa noastră“, şi ca profetul David: „Cine este Dumnezeu mare ca Dumnezeul nostru? Tu eşti Dumnezeu, Care faci minuni. Minunat este Dumnezeu întru sfinţii Săi!” Să-i cântăm şi să-i lăudăm, să mulţumim Maicii Domnului, cea care ne-a eliberat, Grabnic ascultătoarea, Nădejdea şi Mântuirea poporului nostru, Maicii noastre duhovniceşti, în psalmi şi cântări duhovniceşti. „Apărătoare Doamnă, pentru biruinţă mulţumire, izbăvindu-ne din nevoi, aducem ţie, Născătoare de Dumnezeu, noi, robii tăi. Ci ca ceea ce ai stăpânire nebiruită, izbăveşte-ne din toate nevoile, ca să strigăm ţie: Bucură-te, Maică,pururea Fecioară“