De douăzeci de ani, în fiecare vineri dimineața

Acatistul se citește vinerea de la nouă. Dar ziua începe la opt, când se aprind candelele și se pune tămâie în cădelniță.

Acatistul Sf. Ier. Nectarie vineri

De la înființarea parohiei și până azi, vinerea, la ora 9:00, se citește în biserica noastră din Pitești Acatistul Sf. Ier. Nectarie și rugăciuni pentru cei bolnavi. Douăzeci de ani, fără întrerupere.

Cum a început

Rânduiala a început odată cu parohia. Când paraclisul de lemn a primit, pe lângă hramul Sf. Ier. Nicolae, și hramul Sf. Ier. Nectarie de la Eghina, s-a rânduit ca acatistul noului ocrotitor să se citească vinerea.

A început-o părintele Soveja Ionuț Codruț, ctitorul parohiei și al paraclisului în care slujim și acum.

Un preot care primește un ocrotitor îi rânduiește o zi. Atât. Că ziua aceea va ține douăzeci de ani nu se putea ști atunci.

De ce vinerea. De ce dimineața

Vinerea, fiindcă-i zi de post. Rugăciunea se împletește mult mai bine cu postul; cine vine vineri la biserică vine cu trupul deja așezat în ascultare. Și mai e ceva: vinerea e ziua Răstignirii. Cererea pentru un bolnav, rostită în ziua în care ne aducem aminte de Patima Domnului, nu mai e o vorbă spusă de departe.

Dimineața – din alt motiv, mult mai la îndemână.

Enoria noastră cuprinde un cartier ridicat prin anii 1960–1970, iar credincioșii sunt în cea mai mare parte oameni la pensie. Ei vin mult mai bucuros dimineața decât spre seară. Așa că ora s-a potrivit după ei, nu invers. Cred că asta a și ținut rânduiala în picioare atâta vreme.

Ce se petrece la ora opt

Venim cu un ceas mai devreme și pregătim biserica. Se aprind candelele. Se pune jar și tămâie în cădelniță, iar mirosul urcă încet și umple lăcașul înainte să intre cineva.

Și, în ceasul acela, se stă de vorbă.

Depănăm amintiri despre binecuvântările primite de la Preamilostivul Dumnezeu în săptămâna care tocmai se pregătește să se încheie. Cine ce a mai pățit, cui i-a mers bine, ce s-a mai limpezit într-o casă unde era greu.

Alteori, ceasul acela se face altceva. Vine cineva mai devreme și ne aplecăm împreună, prin Taina Sfintei Spovedanii, asupra unui suflet îndurerat. Apoi omul acela rămâne la Acatist.

Cine vine

În cea mai mare parte, cam aceiași credincioși.

Unii dintre cei care veneau la început, acum douăzeci de ani, nu mai sunt printre noi. Îi pomenim mai departe.

Un număr statornic nu putem da. Unele vineri sunt mai pline, altele mai rare. Vin adesea credincioși din alte cartiere ale Piteștiului, iar uneori se opresc și trecători din alte județe, care văd bisericuța de lemn de la drum și intră din curiozitate, s-o vadă pe dinăuntru.

Femeile sunt, ca de obicei, mai multe decât bărbații.

Tinerii, dimineața, sunt la școală ori la lucru. Și totuși opresc, în graba lor, și înalță o rugăciune către Sf. Ier. Nectarie – fie că sunt ei înșiși cuprinși de vreo boală sau suferință, fie că se roagă pentru cineva din familie ori pentru un prieten bun.

Vinerea în care au venit baschetbaliștii

Într-o vineri s-a oprit la noi o echipă de baschet cazată la un hotel cunoscut din zonă. Veneau din Marea Britanie și aveau meci în ziua aceea. Voiau să se roage lui Dumnezeu înainte de a intra în teren.

Mare mi-a fost uimirea să văd că antrenorul lor avea o evlavie adâncă la Sfântul Nectarie. Venea dintr-un apus catolic și protestant, dar era un mărturisitor evlavios al Ortodoxiei.

Un ierarh grec, mort acum un veac într-un salon de spital pentru săraci, ajunsese să fie cinstit de un antrenor de baschet venit din regatul britanic. Iar locul unde s-au întâlnit a fost un paraclis de lemn de la marginea Piteștiului, într-o vineri la ora nouă.

Ce se face după acatist

În timpul rugăciunilor de la sfârșit se citesc cu glas tare pomelnicele primite – și cele aduse în ziua aceea, și cele trimise de oameni care n-au putut veni. Numele se rostesc unul câte unul.

După otpust, adică după încheierea Acatistului, se spune de obicei o pildă sau un scurt cuvânt de învățătură.

Un cuvânt de învățătură e ușor de spus și greu de dus. Oamenii nu-l cântăresc numai după cum sună, ci și după cel care-l rostește.

Sfântul căruia îi citim acatistul a scris despre lucrul acesta. Are o carte despre preoție în care se oprește la amănunte: cum stă preotul, cum vorbește, cum se poartă când nu e la slujbă. „Prestanța cuvioșiei le vine preoților din desăvârșirea felului lor de viață”, zice el. Nu din veșminte și nu din cuvinte.

E un gând care nu te lasă, dacă vinerea îi citești acatistul. Despre paginile acestea a scris părintele Adrian Agachi în Ziarul Lumina: Sfântul Nectarie de la Eghina despre cuviința preotului.

Ce se cere acolo

Cererile sunt aproape mereu aceleași și sunt cele mai omenești cu putință. Sănătate. Un rezultat de la analize. Un copil care s-a depărtat. O căsnicie care scârțâie. Un loc de muncă. Liniște într-o casă unde nu mai e liniște.

Se lasă bilete cu nume. Se aprind lumânări.

Socoteala rugăciunilor împlinite n-o ținem noi. Dar ținem minte fețele și vedem, an după an, cine se întoarce.

Dacă vreți să veniți

Nu trebuie să anunțați pe nimeni și nu trebuie să știți nimic dinainte. Veniți și stați. Dacă nu cunoașteți rânduiala, uitați-vă la cei de lângă dumneavoastră; dacă nu vă vine să vorbiți cu nimeni, nu-i nevoie.

Vineri, ora 9:00 – Acatistul Sf. Ier. Nectarie și rugăciuni pentru cei bolnavi.
Parohia Sf. Ier. Nicolae și Sf. Ier. Nectarie, str. Depozitelor nr. 5D, Pitești, la Podul Viilor.

Iar dacă nu puteți ajunge – fiindcă lucrați, fiindcă sunteți departe, fiindcă păziți un bolnav acasă – trimiteți-ne numele și-l vom citi acolo, cu glas tare, ca pe toate celelalte.

Un cuvânt la sfârșit

Douăzeci de ani înseamnă vreo mie de vineri. În cele mai multe nu s-a întâmplat nimic deosebit: s-au aprins candelele, s-a pus tămâie, s-a citit acatistul, s-au rostit niște nume, oamenii au plecat la treburile lor.

Lucrurile pornite cu mare avânt se sting repede. Cele făcute vinerea la nouă, fie că sunt cinci oameni în biserică, fie că plouă, acelea rămân. Iar din când în când, într-o dimineață oarecare, se deschide ușa și intră cineva la care nu te-ai fi așteptat.

Vă așteptăm vineri. Și vinerea de după.