Evadarea din educație
Paul Curca
Să educi este probabil ocupația cea mai dificilă pe care o poate face un om. Nu ne dăm seama de asta pentru că lăsăm educația pe seama educatorilor specializați ai statului, și acceptăm cu ușurință ceea ce ne oferă ei. La animale este ușor. Ele se nasc și dobândesc în mod automat caracteristicile speciei din care provin. Ceea ce se naște din pisică tot pisică este, la fel în cazul maimuțelor sau papagalilor. Omul însă nu devine om prin faptul că se naște, nu sunt suficiente instinctele, ca la animale.
Fără sute și mii de ore de educație specifică și intensă, el nu va fi un om așezat între alți oameni. Dacă nu îl înveți de la zero despre tot ce merită cunoscut, despre natură sau înaintașii lui, despre valorile pe care le are societatea în care trăiește, el nu va avea habar de toate acestea. Educația omului se face cu greutate, și adesea poate să dea greș. Ne dăm seama atunci când ne vedem copiii crescând și constatăm că nu au devenit așa cum ne-am fi dorit noi să fie. Statul intervine mult prea devreme în această problemă, ia copiii ca să îi crească și să îi educe încă de la 3 ani, când deja începe educația obligatorie la grădinițe. Apoi însă face educația prost. De aceea, rolul unui educator bun, care apare în afara a ceea ce oferă educația oficială, este de a-l desprinde pe cel educat de ceea ce i-a oferit statul.
Am ajuns la aceste gânduri despre educație în urma lecturii unui eseu de Clark Carlton, pe care îl voi prezenta pe scurt. După el, sistemul de învățământ american este un dezastru. Scopul educației este de a transmite cultura de la o generație la alta. Din punct de vedere istoric, impulsul pentru educația obligatorie a venit de la reformatorii sociali din New England, care au văzut în asta un instrument de a transforma țara după chipul și asemănarea lor. Școlile publice au devenit locul unde activiști sociali promovează diverse teme ale stângii. Există mitul că America a fost fondată de nonconformiști religioși care au venit ca să se bucure de libertate. Adevărul este diferit. America a fost colonizată de întreprinderi comerciale care urmăreau profitul. Sistemul de educație publică în America este cerut de corporațiile care aveau nevoie de o forță de muncă instruită și educată.
Educația publică e axată pe două valori, prima este că să fii american înseamnă să fii parte dintr-o națiune care nu s-a format pe bazele vechii culturi engleze, ci pe idealurile abstracte de libertate și egalitate. Iar a doua că intenția școlii este să antreneze noua generație pentru a intra în câmpul muncii. În calitate de creștini ortodocși, grija noastră principală nu ar trebui să fie cum să obținem un job sau să facem carieră, ci cum să ne îndeplinim vocația noastră de a fi buni părinți, vecini, cetățeni și, cel mai important, fii ai lui Dumnezeu.
Un colegiu ortodox în America, care să nu fie doar un colegiu secular care ar avea o fațadă ortodoxă, ar trebui să fie amplasat la țară și segregat pe sexe. Studenții vor participa la muncile agricole, la economia locală, vor învăța greacă clasică și vor citi textele clasice ale culturii europene. Dar autorul e conștient că un asemenea colegiu nu va atrage majoritatea părinților și copiilor ortodocși, căci e mult prea diferit de modul cum înțeleg oamenii educația. Sunt lucruri pe care le putem face pentru a-i ajuta pe studenții noștri, chiar dacă nu suntem dispuși să ne retragem complet din această societate coruptă și condamnată. După cum spune zicala, mai bine să aprindem o lumânare, oricât de mică, decât să blestemăm pur și simplu întunericul.
*
Revenind la situația din țara noastră, educația făcută de stat este greșită pentru că pe stat nu îl interesează persoana umană. El are în vedere individul, care trebuie să devină un cetățean adaptat, îndopat cu ideologiile la modă, și apoi un bun angajat. Iar statul român acum, după cum se vede și din Strategia națională de educație 2018-2025, pare tot mai acaparat de ideologiile stângiste ale corectitudinii politice și pe acestea le oferă celor pe care îi școlarizează. Există serioase indicii că această tendință se va extinde în viitor, copiii vor fi învățați, de pildă, că modelul tradițional de familie e unul printre altele, că identitatea sexuală este fluidă, li se va face educație sexuală încă de la vârste foarte fragede, li se vor inocula valori diferite de cele pe care le-ar fi transmis proprii părinți, dacă ar fi fost ei educatorii copiilor lor.
Educația oferită de stat te face parte a unei lumi corupte, nu doar în momentul acesta în România. Corupția este starea lumii noastre căzute, dar pe care o luăm ca normală, ne adaptăm ei, în loc să încercăm să o schimbăm. Poți fi cel mult eficient adaptat, dacă prin studiile absolvite vei putea practica o meserie bănoasă, dar nu îți vei găsi adevărata ta natură, vocația ta de ființă cunoscătoare. Educația pe care o oferă statul te îndreaptă către materialism și consumism. Nu mai cultivă nici măcar virtuțile clasice, legate de țară și de neam, de identitate națională, de păstrare a unui specific local.
De identitate a început să nu ne mai pese prea mult. Ne este indiferent că suntem români sau altceva, că avem o istorie sau nu în spate, că ne identificăm ca membri ai unui popor care are o identitate specifică. Acestea sunt chestiuni secundare, ne interesează mai mult ca să alegem acea școală care să ne ofere un job bine plătit. În aceste condiții, rolul formativ pe care îl are educația a dispărut aproape total. Atunci maximul pe care speri să îl obții este un specialist care își face bine treaba specifică postului lui, iar în timpul liber este un fericit beneficiar al culturii de consum. Mai rămân puțini care încă mai țin la acest rol formativ, iar lor trebuie să li se adreseze programe speciale, în afara celor ținute de școală.
Scopul educației este să te integrezi în lumea din care faci parte, să fii asemănător oamenilor alături de care trăiești, să preiei obiceiurile, tradițiile lor, și să le duci mai departe. Cel mai bine se poate face acest lucru în Biserică, pentru că ea însăși este o societate aparte.
Un om nu poate fi bine format dacă își lasă educația doar pe seama a ceea ce oferă statul. Sistemul de învățământ de stat poate să fie plin de oameni de bunăvoință, dar ei nu schimbă situația, pentru că ei nu pot modifica scopul pentru care statul concepe educația, de a forma cetățeni docili și eficienți economic.
Singura posibilitate a unui om care vrea să fie educat, este să se desprindă de educația pe care i-o oferă statul. Asta înseamnă să lași deoparte sistemul de învățământ și să cauți acei oameni și acele cărți care te fac să îți schimbi perspectiva. Nu poate fi abandonat învățământul oferit de stat, așa cum nu poți abandona lumea în care trăiești dar, dacă vrei să înțelegi ceva, nici nu te poți mărgini la ceea ce îți oferă educația oficială. Într-un fel, fiecare dintre noi căutăm desprinderea, căci într-o lume care cultivă individualismul în cel mai înalt grad, grija noastră de căpătâi este să ne diferențiem unii de alții.
Cu toate acestea însă, suntem tot mai asemănători între noi, preluând chipul pe care ni-l imprimă societatea de consum din care nu mai reușim să ieșim. Să te desprinzi nu înseamnă să cauți să fii original, diferit cu orice preț de cei de lângă tine, asta fiind o acțiune orgolioasă, prostească și fără sens, ci să mergi la rădăcini, să cauți originarul. Această educație se face prin recursul la marile texte ale culturii europene. Citești, înțelegi și îți schimbi modul de înțelegere. E multă muncă, sunt puțini cei care se mai înhamă la așa ceva. Te desprinzi de învățăturile maselor, dar nu ești singur. Există modele și oameni care te pot îndrepta către ele într-un sistem de învățământ alternativ la cel oficial. Lucrurile se petrec, după vorba lui Steinhardt, „prin alții spre sine”. Ai nevoie de recursul la marile texte ale culturii, ca să te poți înțelege pe tine însuți și să-ți dai măsura propriilor capacități. Într-o astfel de școală alternativă, după vorba lui Noica, „nu se știe cine dă și cine primește”.
Să cauți să te desprinzi de ceea ce ți se oferă este un act ascetic. Renunți la avantajele pe care ți le oferă apartenența ta la lume, la ideile gata făcute pe care ți le livrează școala, și pe care apoi le găsești în mass-media și la semenii tăi care nu se mai obosesc să caute dincolo de ideile la modă. Renunți apoi la eficiență, adică nu mai cauți cu orice preț acele joburi care sunt cele mai bine plătite, și care îți aduc confortul maxim.
Educația pe care ți-o poți oferi prin eforturile proprii este o cale dificilă, care nici nu va fi apreciată de cei din jur, vrăjiți de lumea în care trăiesc, incapabili să mai perceapă valorile care nu se pliază pe îngustimea cunoștințelor lor. Vei avea o cunoaștere și viziune a lumii care nu mai corespunde cu a majorității oamenilor din jurul tău. Vei merge pe o cale unică, pe care ceilalți nu o vor înțelege, dar nici accepta căci, fără să te înțeleagă, vor vedea totuși că ești diferit. Vei avea o superioritate pe care nu vei putea să le-o explici, căci ei nu vor putea să o priceapă. Este o etapă a orgoliului, dar nu ultima.
Căci mai importantă decât cultura clasică, pentru creștini este învățătura de credință, care te readuce la smerenie. Din cultura clasică creștinii își iau ceea ce au nevoie, așa cum recomanda sfântul Vasile cel Mare în Omiliile către tineri. Ceea ce corespunde culturii clasice laice, în învățătura creștină sunt Sfinții Părinți și Scriitorii Bisericești. În Biserică se găsește întreg adevărul. În același timp există o tensiune între lume și Biserică. Lumea vrea să te țină captiv, inclusiv prin sistemul de învățământ, învățătura lui Hristos în schimb te face liber, îți deschide perspectiva nesfârșită. De aceea este greu să urmezi acest model. Dar, chiar și dacă nu reușești în totalitate, tot este mai bine să încerci măcar și să te afli pe cale. Nu te poți desprinde de lume, dar măcar nu-i acorzi valoarea absolută pe care o avea înainte să cunoști învățătura creștină.
Viziunea pe care o propune învățătura de credință a Bisericii, te pregătește pentru viața de aici, dar mai ales pentru viața veșnică și, ca să putem să mai rămânem oameni, trebuie s-o avem mereu în vedere.
sursa: www.facebook.com/paulcatalin.curca
