Predică la Duminica Tuturor Sfinților
Predică la Duminica Tuturor Sfinților (Sfințenia – o chemare pentru noi toți)
Cuprins
Sfințenia – privilegiu sau chemare? Ce ne spune Duminica Tuturor Sfinților
În numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. Amin.
Dragii mei
Astăzi, în prima duminică după Rusalii, Biserica ne pune în față o minunată sărbătoare: Duminica Tuturor Sfinților. Duminica trecută am prăznuit Pogorârea Duhului Sfânt, adică „ziua de naștere” a Bisericii, iar astăzi vedem imediat roadele acestui Duh. Sfinții nu sunt altceva decât roadele vii, concrete, ale harului lui Dumnezeu care a coborât în lume.
Dar, haideți să fim sinceri cu noi înșine. Când auzim cuvântul „sfânt”, la ce ne zboară gândul? Cel mai probabil, ne imaginăm icoanele pictate pe zidurile bisericii, oameni cu aureole aurii, cu bărbi lungi, pustnici care au trăit prin peșteri ascunse, sau martiri din primele secole care au înfruntat leii în arenele romane.
Privim cumva spre ei ca spre niște eroi dintr-o altă lume și, undeva în sinea noastră, oftăm și spunem: „Eh, ei au fost sfinți… Ei au fost aleși, au avut un privilegiu, un har special. Eu? Eu sunt un om simplu, am facturi de plătit, copii de crescut, șefi cu multe pretenții pe care trebuie să-i suport și o grămadă de slăbiciuni. Sfințenia nu e pentru mine.” Dragii mei, sărbătoarea de astăzi vine să dărâme tocmai acest concepție. Sfințenia nu este un privilegiu dat doar anumitor persoane alese, ci este o chemare universală. Sfințenia nu este o opțiune de lux pentru câțiva (să zicem așa) „profesioniști” ai credinței; este datoria și destinația fiecărui om care a ieșit din cristelnița Botezului.
Sfinții anonimi de lângă noi – roadele Duhului în oameni obișnuiți
Astăzi nu-i sărbătorim doar pe sfinții mari, cu nume cunoscute și trecuți în calendar. Astăzi este sărbătoarea tuturor sfinților, știuți și neștiuți.
Gândiți-vă la acea mulțime nenumărată de mame care s-au jertfit nopți întregi la căpătâiul copiilor bolnavi, rugându-se în tăcere. Gândiți-vă la acei tați care au muncit cinstit, refuzând să fure sau să mintă, doar ca să aducă o pâine curată acasă. Gândiți-vă la bunicii care s-au stins cu rozariul sau metaniile în mână, iertându-i pe toți cei care le-au greșit.
Acești oameni nu vor apărea niciodată în calendare, nu li se vor picta aureole pe ziduri, dar numele lor sunt scrise cu aur în Cartea Vieții, în Ceruri. Ei au sfințit locul în care au trăit.
Sfântul Ioan Teologul, în vedenia sa din Apocalipsă, îi vede pe sfinți ca pe o mulțime imensă, din toate neamurile, din toate limbile, îmbrăcați în haine albe, stând înaintea tronului lui Dumnezeu. Și i se spune: „Aceștia sunt cei care au trecut prin necaz mare și și-au spălat hainele și le-au albit în sângele Mielului.”
Cine sunt ei? Sunt mame care și-au crescut copiii cu rugăciune și cu răbdare, tăcând când trebuia tăcut și vorbind când trebuia vorbit. Sunt muncitori simpli care n-au furat, n-au mințit, n-au vândut pe nimeni, deși ar fi putut. Sunt tineri care au ales să rămână curați (minunată este curățenia la vremea tinereții) când lumea din jurul lor alegea altceva. Sunt bătrâni care au iertat – și știm cu toții că iertarea adevărată costă mai mult decât orice jertfă exterioară. Toți aceștia nu au pagini în Sinaxare. Poate că nici copiii lor nu le-au aprins o lumânare la mormânt. Dar ei sunt sfinți. Pentru că sfințenia este o realitate a vieții trăite în Dumnezeu.
Cum Îl mărturisim pe Hristos în secolul XXI – Evanghelia Duminicii Tuturor Sfinților
Și atunci, ne întrebăm: Cum putem căuta sfințenia în secolul XXI? Mai este ea posibilă în lumea aceasta ultra-tehnologizată, grăbită și, de multe ori, agresivă?
Răspunsul este un „Da!” hotărât. Sfințenia nu înseamnă să fugi de lume, ci să-L aduci pe Dumnezeu în lumea ta. Cum începe pericopa evanghelică de astăzi (Matei 10, 32)? „Oricine va mărturisi pentru Mine înaintea oamenilor, mărturisi-voi şi Eu pentru el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri.” Ce înseamnă să-L mărturisești pe Hristos astăzi? Nu neapărat să urci la un microfon și să declari credința ta. Mărturisirea lui Hristos se face, de cele mai multe ori, în tăcere.
La birou: Sfințenia înseamnă să-ți faci treaba cu onestitate, să nu-ți bârfești colegii și să nu-ți sapi aproapele pentru o promovare.
În familie: Sfințenia înseamnă răbdare atunci când ești obosit, înseamnă o vorbă bună spusă soțului sau soției, înseamnă să știi să ceri iertare și să ierți.
În trafic: Da, chiar și în traficul aglomerat! Sfințenia înseamnă să nu înjuri, să lași pe altul să treacă, să-ți păstrezi pacea inimii când toți în jur claxonează nervoși.
Sfințenia se dobândește în detaliile mici ale vieții de zi cu zi. Ea nu se măsoară neapărat în numărul de mătănii făcute la vedere, ci în cantitatea de dragoste și smerenie pe care o punem în faptele noastre obișnuite.
A-L mărturisi pe Hristos în secolul XXI înseamnă să ai curajul să fii diferit.
Când toată lumea din jurul tău bârfește, tu să taci sau să găsești un cuvânt de apărare. Când ceilalți caută răzbunare, tu să oferi iertare.
Când în societate se promovează egoismul și goana după bani cu orice preț, tu să alegi generozitatea și corectitudinea. Iar a te lepăda de Hristos nu înseamnă doar să spui verbal „nu cred în Dumnezeu”. Ne lepădăm de El de fiecare dată când ne este rușine să ne facem Sfânta Cruce când trecem pe lângă o biserică pentru că ne privesc prietenii. Ne lepădăm de El când acceptăm un compromis moral doar ca să dăm bine în fața lumii. Mărturisirea se face cu viața, acea viață trăită în Hristos, nu doar cu buzele.
Sfințenia nu schimbă locul – ea sfințește locul în care trăiești
Există în tradiția noastră un gând pe care îl găsim la mai mulți Părinți: sfântul sfințește locul în care trăiește. Nu locul îl face sfânt pe om, ci omul sfințește locul. Există case în care intri și simți ceva – o liniște, o căldură, ceva care nu se explică prin mobilă sau decorațiuni sofisticate, moderne. Și există case care au tot ce trebuie material, dar în care te simți gol.
Fiecare dintre noi are un loc anume în lume. Un birou, o familie, un cartier, un cerc de prieteni. Și întrebarea pe care ne-o pune această duminică este simplă: Ce facem noi cu locul acela? Îl lăsăm mai bun sau mai rău decât l-am găsit? Oamenii de lângă noi sunt mai blânzi, mai drepți, mai luminoși pentru că noi suntem acolo – sau suntem o sursă de tensiune, de descurajare, de îngheț?
Nu e o întrebare retorică. E o întrebare la care fiecare trebuie să răspundă singur, în liniștea lui. Atunci când facem toate aceste lucruri în firescul lor bineplăcute lui Dumnezeu nu ne gândim să le facem ca Biserica să ne declare sfinți și să ne așeze neapărat în calendar. Ci le facem firesc, pentru că stau, sau ar trebui să stea, în firea noastră, în modul nostru de a fi și a trăi.
Sfințenia – chemarea fiecărui om botezat
Înainte de a încheia, vreau să revenim la ideea de la care am pornit. Sfințenia nu este un privilegiu rezervat doar celor aleși. Este o chemare adresată tuturor celor botezați. La Botez, am primit harul Duhului Sfânt – nu o scânteie decorativă, ci o putere reală, vie, care poate transforma. Problema nu este că nu avem cu ce – problema este că nu vrem să ne ostenim… ne place comoditatea
Mântuitorul ne spune în Evanghelie că cine iubește pe tată sau pe mamă mai mult decât pe El nu este vrednic de El. Cuvintele acestea nu înseamnă că familia este rea sau că trebuie abandonată. Înseamnă că există o ordine a iubirii, o ierarhie a valorilor, fără de care totul devine confuz. Când Dumnezeu este pe primul loc, atunci și familia este mai bine iubită, și munca este mai bine făcută, și omul de lângă noi este mai bine slujit.
Sfinții nu sunt oameni care au iubit mai puțin lumea. Sunt oameni care au iubit lumea mai bine, pentru că au iubit-o în Dumnezeu.
Să ne rugăm tuturor Sfinților nu ca unor ființe îndepărtate, ci ca unor frați mai mari care au parcurs același drum pe care-l parcurgem și noi. Și să le cerem să ne ajute să sfințim și noi, cu viața noastră, locul mic și obișnuit în care ne-a așezat Dumnezeu.
Atenție!!! Nu trebuie să cerem sau să vrem să fim trecuți în calendare ca să fim cinstiți de oameni… asta ar însemna mândrie. Ci să trăim firesc, cultivând dragostea în tot ceea ce facem în această lume.
Amin.
Întrebări frecvente:
Când se sărbătorește Duminica Tuturor Sfinților?
Duminica Tuturor Sfinților se prăznuiește în prima duminică după Rusalii (Pogorârea Sfântului Duh). În calendar, aceasta este prima duminică din ciclul duminicilor de după Cincizecime.
De ce există o zi dedicată tuturor sfinților, nu doar celor din calendar?
De-a lungul istoriei, mulți creștini care au trăit în sfințenie au rămas necunoscuți lumii – nu au fost canonizați și nu apar în sinaxare. Biserica a rânduit această duminică tocmai pentru a-i cinsti și pe ei: mame, tați, oameni simpli care au trăit cu credință, fără ca nimeni să le știe numele.
Sfințenia este doar pentru călugări și pustnici?
La această duminică se citește pericopa de la Matei 10, 32–33, 37–38 și 19, 27–30, în care Mântuitorul vorbește despre mărturisirea Lui înaintea oamenilor și despre urmarea crucii ca o condiție a vieții în Hristos.
Cum pot trăi sfințenia în viața modernă?
Ea se practică acolo unde ești: la birou, prin cinste și corectitudine; în familie, prin răbdare și iertare; în comunitate, prin grija față de cei din jur. A-L mărturisi pe Hristos înseamnă să fii consecvent cu credința ta în toate împrejurările vieții, nu doar în biserică.
Ce legătură este între Rusalii și Duminica Tuturor Sfinților?
Legătura este directă și teologică: Rusaliile sunt ziua în care Duhul Sfânt S-a pogorât asupra Apostolilor, iar Duminica Tuturor Sfinților arată roadele acestui Duh în lume. Sfinții sunt, cu alte cuvinte, dovada vie că harul lui Dumnezeu lucrează și transformă oameni reali, din toate timpurile și din toate locurile.
Descoperă mai multe la Parohia Sf. Nicolae și Sf. Nectarie - PITEȘTI
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.