Cerere de iertare adresată Sfântului Nectarie
Cerere de iertare adresată Sfântului Nectarie,
Făcătorul de minuni, de către Patriarhia Alexandriei
La şaptezeci şi şapte ani de la adormirea sa, la o sută opt de la plecarea sa din Alexandria şi la treizeci şi şapte de Ia canonizarea sa ca Sfânt al Bisericii Ortodoxe de către Patriarhia de Constantinopol, Sfântul Nectarie, Făcătorul de minuni, cel care pe nedrept a fost clevetit şi izgonit din funcţia sa pe care o avea la Patriarhia Alexandriei, a fost reabilitat prin anularea pedepsei nedrepte care i se dăduse.
Mai concret, Patriarhul Alexandriei, Petru al Vll-lea (+2004) şi Sfântul său Sinod, la 15 ianuarie 1998, în cadrul şedinţei sinodale şi în faţa icoanei Sfântului, au cerut iertare de la Sfânt din partea Bisericii Alexandriei.
În comunicatul Patriarhiei Alexandriei citim:
„Pe Preafericirea Sa l-a preocupat de multă vreme subiectul nedreptei hotărâri de izgonire din jurisdicţia Bisericii Alexandrine al celui între Sfinţi Părintelui nostru Nectarie Kefalas de Pentapole. Propunerea ca Sfântul să fie reabilitat a fost supusă Sfântului Sinod spre discuţie, pentru ca el să se pronunţe asupra acestui subiect atât de serios. Sfântul Sinod, dezbătând această propunere cu multă grijă, întru frica lui Dumnezeu şi înaintea icoanei Sfântului, care se afla în sala sinodală, s-a pronunțat pentru restabilirea Sfântului în rânduiala canonică avută şi a hotărât să-i ceară iertare pentru izgonirea şi nedreapta mânie îndreptată împotriva lui din înrâurirea celui viclean„.
Această hotărâre a Patriarhiei Alexandriei este un fapt istoric. Și s-a făcut aceasta, nu pentru că Sfântul secolului al XX-lea ar avea nevoie de acest lucru, ci pentru că această faptă este o dovadă de bărbăție, pocăință și dreptate. Este o faptă care îi face cinste Patriarhului Petru şi Sinodului Patriarhiei, care au vrut să restabilească rânduiala canonică nerespectată de predecesorii lui.
Pilda luminoasă a vieții și operei Sfântului Nectarie constituie pentru toate timpurile, dar mai ales pentru vremurile noastre grele, un semn de referință atât pentru conducătorii bisericești, cât și pentru fiecare creștin în parte. îi vom m exemplul lui sau vom rămâne numai la cuvintele de laudă?
Partajează asta:
- Partajează pe Facebook(Se deschide într-o fereastră nouă) Facebook
- Partajează prin WhatsApp(Se deschide într-o fereastră nouă) WhatsApp
- Partajează pe Threads(Se deschide într-o fereastră nouă) Threads
- Partajează pe Telegram(Se deschide într-o fereastră nouă) Telegram
- Partajează pe LinkedIn(Se deschide într-o fereastră nouă) LinkedIn
- Partajează pe Pinterest(Se deschide într-o fereastră nouă) Pinterest
- Trimite unui prieten un email cu o legătură(Se deschide într-o fereastră nouă) Email
- Imprimare(Se deschide într-o fereastră nouă) Imprimare
Articole similare:
Descoperă mai multe la Parohia Sf. Nicolae și Sf. Nectarie - PITEȘTI
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
Tags: bărbăție dragoste iertare pocăință Sf Nectarie smerenie

