Postul și Taina Iertării

„De veți ierta oamenilor greșelile lor, ierta-va și vouă Tatăl vostru Cel Ceresc.” (Matei 6:14)

Dragii mei,
Ne aflăm, iată, în pragul Postului Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos, un timp binecuvântat pe care Dumnezeu ni-l dă pentru a ne reîntoarce la noi înșine și, mai ales, la El. Dar aș vrea să vă spun dintru început, cu toată dragostea: postiți, în primul rând, iertând!

Postul adevărat nu stă doar în a ne înfrâna pântecele, știm asta cu toții. Ci postul stă în a ne curăța, mai întâi de toate, inima. Degeaba ne înfometăm trupul, degeaba ne ostenim cu legume și apă, dacă în inima nostră sălășluiește veninul urii și al neiertării. Cel care nu iartă, fraților, va simți că tot postul său va fi un efort care nu aduce niciun rod, care nu aduce pace, ci doar o suferință goală. Cel care se apucă să postească fără să scoată din inima sa toată răutatea și tot vicleșugul, acela, să știți, strică toată osteneala. Iar postul, din bucurie, se va preface în tristețe și greutate.

Ați văzut că cel mai adesea în perioadele posturilor se abat asupra noastră tot felul de încercări, gâlcevi, discuții. Adevăratele noastre tulburări vin de acolo, din neiertare. Când păstrăm inima noastră întunecată și împietrită, atunci nu avem pace. Trebuie să înțelegem un lucru esențial: nu există viață duhovnicească, nu există mântuire, fără iertare!

Lupta iertării este Temelia vieții noastre
Lupta cu neiertarea este cea mai mare și mai grea luptă pe care o dă creștinul. Începe chiar din casa noastră, cu cei mai apropiați – soț, soție, copii, părinți – și se întinde apoi la locul de muncă, în agitația din trafic și până departe, în lumea întreagă. Nu este o lucrare ușoară, dar este, negreșit, temelia vieții noastre duhovnicești. Vă spun cu toată sinceritatea: dacă nu reușim să trăim în iertare față de semenii noștri, Dumnezeu nu poate picura Harul Său în inima noastră, oricât ne-am strădui! Și ne întrebăm apoi de ce am pierdut harul, de ce Dumnezeu nu ne aude când ne rog Lui?

Aud, prea des o vorbă grea, o ispită cumplită: „Ăștia ar trebui împușcați!” sau „Ăștia ar trebui executați!” Adesea, în fiecare dintre noi se ascunde un mic tiran, un mic dictator.

Vedeți, omul, atunci când se depărtează de Dumnezeu, poate deveni cea mai rea făptură de pe pământ. El ajunge să facă rău altuia nu pentru a se apăra, ci pentru plăcerea sa, pentru a-și împlini un ego bolnav, ca o formă de distracție. Vă rog, citiți mărturiile celor care au pătimit în închisorile comuniste și veți vedea acolo Răul în stare pură, adică umanitatea care a trăit fără Dumnezeu. Cum gardienii exaltau și se bucurau când îi vedeau pe deținuți chinuindu-se.

Când omenirea a scos pe Dumnezeu din istoria ei, ea a semănat în jur numai dezastre și nenorociri. Mii de oameni au murit și au pătimit cumplit. De aceea, lupta noastră cea mare în acest Post este de a-L aduce pe Hristos, pe Dumnezeu, din nou, măcar în istoria vieții noastre.

Dacă ne așezăm viața pe temelia iertării – totul capătă sens. Dacă nu, orice vorbire, orice trudă ne va fi de prisos.

Iisus Hristos nu a venit în lume să pună bazele unei noi religii. El a venit să recupereze omul pierdut. A venit să aducă omenirii un nou mod de viață bazat pe Iubire și Iertare. Dumnezeu L-a creat pe Adam cu Milă și Iertare. Așa a fost Adam la început, un vas plin de Har. Apoi, prin păcat, s-a întunecat, s-a făcut o fiară… așa cum, din păcate, ne descoperim fiecare dintre noi atunci când nu avem puterea de a ierta.

Să scoatem „Placa de Beton” din Inimă
Dacă ne-am face în mod sincer o auto analiză a propriei conștiințe vom vedea câte strâmtorări, câtă asuprire, câți nervi și resentimente s-au adunat acolo și au pus o adevărată „placă de beton” peste inima noastră! Această placă nu-L mai lasă pe Duhul Sfânt să pătrundă, să mângâie și să aducă bucurie.

Dacă simțim că tristețea se așterne greu, că viața nu mai are dulceața ei, că sensul s-a pierdut, e semn clar că inima noastră suferă cumplit.

Dacă doriți să pășiți cu adevărat pe Calea aceasta, a viețuirii cu Dumnezeu, căutați în adâncul sufletului puterea de a ierta. Aceasta este, poate, cea mai mare putere pe care ne-a dat-o Dumnezeu. Este mai mare chiar decât puterea de a nu te mânia.

Mânia, fraților, este o neputință! De aceea, niciodată să nu vi-L închipuiți pe Dumnezeu mânios și pedepsind. El nu este așa! El este Iubire, după cum ne-a arătat Apostolul Ioan, iar Iubirea merge mână în mână cu Iertarea. Nu poți să-i spui cuiva „te iubesc” dacă nu ai puterea de a-l ierta din toată inima și din tot cugetul, de a-l cuprinde cu totul în adâncul tău, cu toate neputințele și căderile lui.

Harul lui Dumnezeu lucrează în viața noastră decât în limitele Iertării!
Un om întunecat, care nu face altceva decât să judece la nesfârșit, pe oricine și oricând, acela este într-o suferință teribilă – el își începe iadul încă de aici.

De aceea, vă rog, puneți mâncarea pe planul doi în acest Post! În prim-plan să fie efortul neîncetată de a nu judeca și de a elibera inima de toate lanțurile neiertării.

Trăiți în pacea iertării! Așa ne-a spus Mântuitorul: „Pacea Mea o dau vouă!” (Ioan 14:27). Iertați și veți vedea câtă bucurie va înflori în sufletul dumneavoastră, cum va radia putere și bunătate în jur.

Cât de pașnic și de frumos este să trăiești lângă un om iertător, și cât de greu este să stai lângă un suflet cârcotaș, care zice mereu: „N-ai făcut aia! Nu ești bun de nimic! Nu ești cum vreau eu!” Cât de rău este să stai lângă un om care te vânează de dimineață până seara! Să știți că vânător de greșeli este fiecare dintre noi.

Dragii mei,

Să dăm, așadar, „îmbrățișarea iertării” fiecărui om care ne-a greșit sau ne greșește. Și atunci, negreșit, vom afla pacea și bucuria cea adevărată a sufletului.

Doamne, ajută-ne să aducem pacea în sufletele și în viețile noastre!

Amin!

Tags: iertare Iisus Hristos Iubire post rugăciune