Predică la Acoperământul Maicii Domnului – „Nu te teme”
Dă mai departe lumina – Spune-le și altora ⬇️
Cuprins
De la „Nu te teme” la Acoperământul Maicii Domnului
Dragii mei,
O să încep cuvântul meu de astăzi chiar de la duminica trecută (Duminica a 18-a după Rusalii). Ne aducem aminte că în barca lui Petru, Hristos a spus două cuvinte: „Nu te teme!” Aceste cuvinte Mântuitorul le rostește după ce Petru își recunoaște starea de păcătoșenie și Îl roagă să plece de lângă el. Iar Hristos, în loc să plece, a rămas în barcă și a vorbit mai departe, ca și cum păcatul lui Petru n-ar fi fost o piedică.
Numai că frica nu ne trece doar pentru că am auzit „Nu te teme”, oricât de blând ni s-ar spune. Ea are motivele ei. Noi ne temem fiindcă avem de ce: ne-a lovit un necaz sau ne așteaptă unul. Cuvintele acestea ne fac bine, dar necazul rămâne acolo unde era, și frica rămâne lângă el. Petru a lăsat mrejele și a mers după Hristos. Noi, care nu-L avem în fiecare zi în barcă, ne întrebăm mai degrabă unde să ne ducem frica până se face ziuă? Și cine ar vorbi cu Hristos pentru noi, când ne lipsesc cuvintele?
Biserica ne răspunde astăzi printr-o întâmplare veche de peste o mie de ani. O întâmplare care are loc, nume și oră, și pe care o știm ca Acoperământul Maicii Domnului.
Noaptea de la Vlaherne: Sfântul Andrei și Epifanie
Constantinopolul se afla în primejdie, pe vremea împăratului Leon, cu dușmanul în fața zidurilor. Iar oamenii au făcut atunci ce fac oamenii când nu mai au unde merge: s-au dus la biserică. Se ținea priveghere la biserica Maicii Domnului de la Vlaherne, într-o duminică, în prima zi a lunii octombrie, pe la ceasul al patrulea din noapte.
Printre cei adunați acolo era anume Andrei, pe care mulți îl socoteau nebun, fiindcă se făcuse nebun pentru Hristos, și ucenicul lui, Epifanie. Amândoi au ridicat ochii și au văzut aievea ce nu se vede cu ochii de toate zilele: pe Maica Domnului, care a intrat în biserică și a îngenuncheat în mijlocul ei. Se ruga atât de aprins, încât îi curgeau lacrimile pe față, iar alături de ea erau Sfântul Ioan Botezătorul, Sfântul Ioan Evanghelistul și o mulțime de sfinți.
Ce observăm aici? Martorii acestei arătări sunt cei pe care lumea nu-i lua în seamă Nu sunt împăratul și nici oamenii cu greutate în cetate, ci un nebun pentru Hristos și ucenicul lui.
Apoi Andrei l-a întrebat pe Epifanie dacă o vede și el pe Împărăteasa și Doamna tuturor cum se roagă pentru toată lumea, iar Epifanie i-a răspuns că o vede și că se minunează. Atunci ea s-a ridicat, și-a luat de pe cap acoperământul, care strălucea mai tare decât soarele, și l-a întins peste oamenii din biserică.
Cum ne ocrotește Maica Domnului: o rugăciune, nu un talisman
Dacă ne uităm cu atenție la gesturile ei, se înțelege din ele aproape tot. Nu poruncește nimănui și nu iese la ziduri, ci intră în biserică, îngenunchează și plânge, iar abia după aceea își întinde acoperământul. Așa arată ocrotirea Maicii Domnului, ca o mamă căzută în genunchi, cu lacrimi, înaintea Fiului ei. Acoperământul pe care-l întinde peste noi seamănă mai mult cu o rugăciune ridicată deasupra capetelor decât cu un talisman sau cu o vrajă.
Iar Cel căruia i se roagă este Același care a urcat duminica trecută în barca lui Petru și care n-are nevoie să fie înduplecat ca să fie bun. Ea stă însă înaintea Lui cu oamenii în brațe, și El o ascultă, așa cum își ascultă un fiu mama.
Tradiția păstrează și cuvintele rugăciunii ei, în care Îl roagă pe Hristos să primească pe orice om care Îl slăvește și cheamă numele Lui. Într-o cerere ca aceasta încap și cei fără nume din mulțimea de atunci, și noi, cei de astăzi.
În vremea cât Maica Domnului se ruga, cetatea era tot înconjurată, iar oamenii stăteau în aceeași noapte, cu aceeași frică, fără să poată ști cum se va sfârși, dar erau încrezători. Tradiția spune că primejdia s-a depărtat mai târziu, dar în ceasurile acelea ei au rămas sub acoperământ, sub ocrotirea Maicii Domnului.
Chiar dacă, la un moment dat, ni se poate întâmpla ceva rău, știm că Maica Domnului este cu noi, se roagă pentru noi și cine stă sub Acoperământ nu mai rămâne singur.
Cortul din Evrei 9 și Acoperământul: ușa care s-a deschis
Apostolul de astăzi ne vorbește despre un cort, ca să înțelegem ce s-a schimbat. El vorbește despre cortul mărturiei. Era un cort cu sfeșnicul, cu masa și cu pâinile punerii înainte, iar dincolo de a doua perdea se afla chivotul și, deasupra lui, heruvimii slavei (Evrei 9, 1–5). În locul acela, în Sfânta Sfintelor, nu intra decât un singur om, arhiereul, și numai o dată pe an (Evrei 9, 7), așa că heruvimii umbreau chivotul, iar poporul rămânea afară.
Cântările Bisericii o numesc pe Maica Domnului cort și chivot, fiindcă în ea a locuit Cuvântul lui Dumnezeu. De aceea, când la Vlaherne acoperământul se întinde deasupra oamenilor și nu deasupra unui chivot ascuns după perdele, parcă s-ar fi deschis ușa închisă atâta vreme. Iar Cel care a deschis-o S-a născut chiar din ea.
Frica noastră și troparul Acoperământului
Iubiți credincioși, dacă ușa s-a deschis, ne rămâne să intrăm cu ce avem, iar ce avem fiecare este neputința noastră. Cât timp n-o numim, nu avem cum s-o ducem nicăieri.
Tinerii se tem de ce-o să fie, de un examen, de un eșec. Părinții se tem pentru copiii lor. Cei înaintați în vârstă se tem de boală, de zilele în care nu vor mai putea face nimic singuri. Iar în adâncul fiecăruia, fie că-l rostim, fie că nu, stă ziua cea de pe urmă.
Am putea spune că teama nu e semn de credință slabă, de vreme ce Petru, care se afla în barcă la un pas de Hristos, a fost cuprins de spaimă. Mulți dintre noi ne ținem frica departe de biserică, de rușine, de parcă ar fi ceva de care nu ai voie să te plângi înaintea lui Dumnezeu. Oamenii de la Vlaherne și-au adus-o cu ei la priveghere, și acoperământul s-a întins peste ei cu frică cu tot.
În troparul zilei, Biserica ne pune pe buze o cerere foarte scurtă: „Acoperă-ne pe noi cu cinstitul tău Acoperământ, și ne scapă de tot răul”. Nu spune nimic despre cum și nimic despre când, cere doar acoperire, iar cine o rostește se teme și în același timp se încrede în grija și mila Maicii Domnului pentru noi.
Să ne rugăm unii pentru alții
Cererea aceasta n-o rostim singuri, iar în cele petrecute la Vlaherne mai este un amănunt care pentru mine e destul de însemnat. Maica Domnului i-a luat pe Andrei și pe Epifanie cu ea la rugăciunea pentru noi, după cum spune Sinaxarul, „ca pe unii ce au multă îndrăzneală către Hristos”, în loc să-i lase să privească de departe.
Asta ne rămâne și nouă de făcut. Iată ce spune și Sf. Apostolul Iacov: să ne rugăm unii pentru alții (Iacov 5, 16). Iar eu cred că, atunci când o facem, ne alăturăm ei, Maicii Domnului, și punem sub același acoperământ și pe noi, și pe cel pentru care ne rugăm.
În seara aceasta, înainte să stingeți lumina, spuneți un nume, al unui om care se teme, care e cuprins de o anume neputință și poate n-o spune nimănui, doar numele lui, cu voce tare sau în gând. Iar frica dumneavoastră, dacă tot nu vă lasă în pace, luați-o sub acoperământ, că acolo prin credință și nădejde ea dispare.
Amin.
Descoperă mai multe la Parohia Sf. Nicolae și Sf. Nectarie - PITEȘTI
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.