Duminica a 28-a după Rusalii – Pilda celor chemați la Cină
Evanghelia Cinei celei Mari – chemare la trezvie, pocăință și viață adevărată
Dragii mei,
Evanghelia de la Luca 14, 16-24 ne pune înainte acea icoană a iubirii lui Dumnezeu și, totodată, o oglindă a inimii omului. Domnul ne vorbește despre Cina cea Mare, acel ospăț pregătit cu multă dragoste de Stăpânul Cerului. El își cheamă oaspeții nu pentru a-Și arăta puterea, ci pentru a le dărui viață, bucurie și comuniune. Pilda celor chemați la cină este icoana sau imaginea libertății omului în fața Harului.
Pilda celor chemați la Cină
La început, chemarea a fost adresată poporului ales. Această chemare a fost vestită prin trâmbițele prorocilor. Dar aceștia, orbiți de „slava deșartă” a acestei lumi, L-au refuzat pe Mire. Nu doar că l-au refuzat ci L-au răstignit, neînțelegând că Cina la care erau chemați era însăși Împărăția Cerurilor. Văzând Dumnezeu împietrirea lor, a îndreptat chemarea Sa către neamurile cele păgâne, cei care rătăceau pe „drumurile și la gardurile” istoriei, străini de Adevăr. Neamurile sunt acei șchiopi, orbi și săraci pe care Harul i-a miluit și i-a adus în Casa Tatălui.
Însă, dragii mei, Evanghelia nu e scrisă doar pentru acele vremuri, ci ea cuprinde adevăruri general valabile. Evanghelia aceasta nu face referire doar la poporul evreu, ci ea ne judecă și pe noi cei din prezent. Ce sunt pretextele celor trei care refuză, dacă nu oglinda propriilor noastre căderi? Evanghelia este cuvânt viu, adresat inimii fiecăruia dintre noi.
Simbolistica pretextelor aduse de cei chemați la Cină
Ni se spune că primul și-a cumpărat țarină. Ce este țarina? Este pământul care ne trage în jos. Este grija lumească ce sufocă duhul. Când inima omului se lipește de materie, de ziduri, de averi, el devine pământ. Nu mai poate zbura spre Cer, căci greutatea țărânei îl trage în jos. De câte ori nu spunem și noi lui Hristos: „Doamne, nu pot veni la Liturghie, nu mă pot ruga, am treburi, am griji”? În felul acesta cel poftit schimbă Creatorul pe creatură.
Al doilea și-a luat cinci perechi de boi. Ce sunt boii? Sunt cele cinci simțuri trupești lăsate nesupravegheate. Ele, în loc să fie ferestre spre Dumnezeu, devin jugul sub care ne înrobim „dobitociei”. Atunci când trăim doar prin simțuri – căutând doar ce se vede, ce se gustă, ce se atinge – cădem din demnitatea de chip al lui Dumnezeu în iraționalitate. Ne înjugăm la carul lumii acesteia și tragem brazdă adâncă în pământul patimilor. În acest fel uităm să privim spre Cer.
Al treilea și-a luat femeie. Aceasta închipuie, alipirea bolnăvicioasă de plăcere, care face sufletul insensibil la bucuriile Duhului. Cine este rob plăcerii nu poate gusta din dulceața Crucii și a Învierii.
Iată, așadar, cum materia, simțurile necurățite și plăcerea devin idoli. Ele sunt cele trei lanțuri prin care diavolul ne ține legați departe de Potir, departe de Hristos, departe de Cină.
Chemare la trezvie
Cu toții suntem chemați de Dumnezeu la Cină. El ne trimite semne, oameni, încercări dar și binecuvântări. Ne cheamă prin Biserică, prin sfinți, prin îngerii păzitori, prin preoții sfintelor altare. Dar răspunsul ne aparține.
Evanghelia se încheie cutremurător. Ni se spune că sala s-a umplut. Însă Împăratul, intrând să vadă oaspeții, a văzut acolo pe unul care nu avea „haină de nuntă”. Prietene, îi zice cu o blândețe care arde mai tare decât focul, cum ai intrat aici? Și el a tăcut. Vedeți dumneavoastră? Aceasta este taina înfricoșătoare a viețuirii noastre creștine. Nu este de ajuns să fii botezat. Nu este de ajuns să intri fizic în Biserică. Poți fi trupește în fața Altarului, dar sufletește să fii în „întunericul cel mai din afară”. Haina de nuntă nu este un veșmânt textil, ci este Haina Luminii, haina Harului. Această haină se țese prin lacrimi de pocăință, prin fapte bune și prin smerenie. A veni la Hristos nepregătit, cu sufletul murdar de ură, de mândrie sau de nepăsare, înseamnă a intra la Ospăț fără haină de nuntă.
Să luăm aminte, dragii mie! Dumnezeu este Iubire, dar este și Foc mistuitor. El ne cheamă pe toți, dar ne vrea schimbați, transfigurați. Să nu fim creștini doar formal, ci să ne spălăm haina sufletului prin Spovedaniei. Și astfel, când ne apropiem de Sfânta Împărtășanie, să nu ne fie spre osândă, ci spre viață veșnică.
Să ne apropiem de Sfânta Spovedanie, de Sfânta Împărtășanie, de rugăciune, cu inimă smerită și mai ales cu dor de schimbare.
Lumea de astăzi nu este doar indiferentă, ci este bolnavă de formalism. Suntem adesea plini de forme fără fond, de trupuri fără suflet, de candele fără untdelemn.
Dați-mi voie, în încheiere să vin cu câteva sfaturi duhovnicești:
1. Să ne ferim, dragii mei, de credința de fațadă!
Creștinul modern este ispitit adesea de dorința de a fie „religios” doar duminica și păgân în restul săptămânii. Să nu amăgim! Dumnezeu nu se uită la cât de des călcăm pragul bisericii dacă inima noastră rămâne la „țarină” și la „boi”. Formalismul este o minciună pe care încercăm să o spunem Duhului Sfânt. Dacă postim de bucate, dar ne mâncăm aproapele cu vorba, nu avem haină de nuntă. Dacă facem cruci mari, dar inima e mică și rece, suntem ca smochinul neroditor. Să căutăm credința vie, fierbinte, care ne schimbă viața!
2. Ruperea de duhul lumesc
Lumea ne spune: „Trăiește clipa, satisface-ți toate poftele, acumulează cât mai multe!” Hristos ce ne spune: „Leapădă-te de sine”. Omul nu poate sluji la doi domni. Nu putem veni la Cină cu mintea sau cu ochii în telefon și cu inima în griji. Trebuie să ne „decuplăm” de la zgomotul lumii pentru a auzi șoapta blândă a lui Dumnezeu. Faceți-vă timp, fraților, pentru tăcere, pentru rugăciune adâncă, nu doar citită mecanic de pe carte.
3. Pregătirea continuă, nu ocazională.
Mulți tratăm Spovedania și Împărtășania ca pe niște obiceiuri de Paști, de Crăciun, uneori poate și de Sfântă Mărie. Aceasta este o abordare eronată a mântuirii. Haina de nuntă se murdărește zilnic prin păcate și gânduri rele; de aceea, ea trebuie curățată permanent prin pocăință. Să nu așteptăm bătrânețea sau boala pentru a ne apropia de Dumnezeu. „Acum”, astăzi este vremea potrivită. Atenție! Moartea nu ne trimite notificare pe smartpfone înainte să vină.
4. Sinceritatea în fața lui Dumnezeu.
Cel fără haină de nuntă a tăcut pentru că s-a rușinat, conștiința l-a vădit. Să nu așteptăm Judecata ca să tăcem rușinați. Să vorbim acum cu Dumnezeu, să ne plângem păcatele, să fim autentici. Să lăsăm mimarea sau teatrul social la ușa bisericii. În fața Potirului, toți suntem cerșetori de Har. Doar cel ce se smerește și își recunoaște „goliciunea” va fi îmbrăcat de Hristos în veșmântul slavei.
Așadar, dragii mei, să nu fim creștini de duminică, ci fii ai Luminii în fiecare clipă, purtând pe Hristos în inimile noastre vii, nu în niște forme moarte!
Articole care ți se potrivesc:
Descoperă mai multe la Parohia Sf. Nicolae și Sf. Nectarie - PITEȘTI
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.